Medicul Adrian Marinescu a vorbit, la Aleph News, despre efectele deciziei Agenţiei Europene pentru Medicamente în cazul AstraZeneca.

„Era de așteptat. Ce s-a schimbat față de datele pe care le aveam de curând este că avem o relație de cauzalitate între vaccin și cheaguri, dar acest lucru se întâmplă foarte rar. Orice vaccin poate merge pe aceste reacții adverse grave.

Avem puține variante de vaccin șu nu avem de unde alege și nu ne-am putea permite să eliminăm vaccinul de la AstraZeneca. Trebuie să vedem care sunt factorii de risc și să schimbăm vaccinul pentru acei oameni. Trebuie să fim extrem de atenți și să aflăm care este profilul pacientului”, a explicat Adrian Marinescu.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc riscurile, arată Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Cheagurile de sânge neobișnuite pot fi listate drept „efecte adverse rare”, a adăugat EMA.

EMA le recomandă celor vaccinați să rămână vigilenți timp de două săptămâni, adăugând că au fost analizate 86 de cazuri de tromboză venoasă.

EMA reamintește celor din domeniul sănătății și celor vaccinați să rămână conștienți de posibilitatea apariției unor cazuri foarte rare de cheaguri de sânge combinate cu niveluri scăzute de trombocite în decurs de 2 săptămâni de la vaccinare”, conform EMA.

Până acum, majoritatea cazurilor raportate au apărut la femei sub vârsta de 60 de ani în decurs de 2 săptămâni de la vaccinare.

„Pe baza dovezilor disponibile în prezent, nu au fost confirmați factori de risc specifici”, conform EMA.

Una dintre posibilele cauze ale apariției cheagurilor de sânge este un răspuns imun asemător celui care apare după administrarea de medicamente pentru coagulare.

Marţi, EMA anunţa că era în continuare în procedura de evaluare pentru a afla dacă vaccinul AstraZeneca poate fi asociat cu cazurile rare de formare a cheagurilor de sânge, semnalate în mai multe ţări.