• Aceasta a fost prima prelevare de organe realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu din august 2020 până în prezent, în contextul în care această activitate a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.
  • Pacientul de la care s-au prelevat organele are 53 de ani şi a fost internat în data de 19 mai 2022, direct în Secţia Clinică ATI, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut, în comă profundă.
  • Echipele de medici au sosit luni, în jurul orei 22:00. După pregătirea procesului, procedurile de prelevare s-au desfăşurat etapizat, între orele 00:00 şi 04:00.

Familia unui pacient de 53 de ani aflat în moarte cerebrală a dat şansă la viaţă unor persoane care aveau nevoie de transplant. Prelevarea a fost realizată în noaptea de luni spre marţi şi au participat medici din mai multe centre de transplant.

Aceasta a fost prima prelevare de organe realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu din august 2020 până în prezent, în contextul în care această activitate a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.

Pacientul de la care s-au prelevat organele are 53 de ani şi a fost internat în data de 19 mai 2022, direct în Secţia Clinică ATI, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut, în comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 23 mai.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Acordul pentru donare a fost obţinut de la familia pacientului de către dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obţinerea acestuia, a demarat procedurile necesare prelevării, luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare.

Medicul şef al secţiei Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, dr. Mihai Sava, în calitate de „key donation person”, a identificat potenţialii donatori şi a avut rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării.

La procesul de prelevare a organelor au participat o echipă de medici din Bucureşti, de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de dr. Genady Vatachki, care a prelevat ficatul şi o echipă de medici din Cluj Napoca, de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, coordonată de dr. Pop Dan-Alin, medic primar urolog, care a prelevat rinichii. De asemenea, a mai fost prelevată şi corneea, procedură efectuată de către dr. Dorina Elena – Popa, medic coordonator Compartimentul Clinic Oftalmologie al SCJU Sibiu.

Echipele de medici au sosit luni, în jurul orei 22:00. După pregătirea procesului, procedurile de prelevare s-au desfăşurat etapizat, între orele 00:00 şi 04:00. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgenţă către centrele de transplant de care aparţin.

Cel mai mare merit aici îl are familia pacientului iar cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie emoţia şi încărcătura unui astfel de gest. Mulţumim din suflet familiei donatorului”, a declarat dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.