• Cercetătorii din Marea Britanie au arătat că amânarea rapelului până la 12 săptămâni produce un nivel mai ridicat al anticorpilor, în cazul vaccinului produs de Pfizer.
  • Studiul a fost efectuat pe persoane de peste 80 de ani.
  • Concluziile studiului susțin inițiativa guvernului britanic de a întârzia administrarea rapelului, pentru ca un număr mai mare de persoane să primească vaccinul.

Un studiu efectuat în Marea Britanie pe persoanele de peste 80 de ani arată că efectuarea rapelului, în cazul vaccinului produs de Pfizer, oferă un răspuns imun mai puternic, față de administrarea celei de-a doua doze după trei săptămâni, relatează The Guardian.

Un studiu coordonat de Universitatea din Birmingham în colaborare cu Public Health England a constatat că anticorpii împotriva COVID-19 au fost de trei ori și jumătate mai mari la cei care s-au vaccinat cu a doua doză după 12 săptămâni, comparativ cu cei care s-au vaccinat după trei.

Majoritatea persoanelor care au primit ambele doze va avea protecția împotriva virusului, indiferent de momentul efectuării rapelului, dar răspunsul mai puternic datorat întârzierii suplimentare ar putea prelungi protecția, deoarece nivelurile de anticorpi scad în mod natural în timp.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Dr. Helen Parry, unul dintre autori principali ai studiului de la Birmingham, a declarat: „Am arătat că vârful nivelului de anticorpi după cea de-a doua doză de vaccin Pfizer este atins la persoanele în vârstă atunci când administrarea serului este întârziată la 11-12 săptămâni. Există o diferență semnificativă între aceste două scheme de vaccinare în ceea ce privește răspunsul imun.

În primele săptămâni ale campaniei de vaccinare, Marea Britanie a luat decizia îndrăzneață de a întârzia administrarea rapelului, astfel încât mai mulți vârstnici și persoane vulnerabile să poată primi mai repede primele doze.Măsura a fost controversată, deoarece autoritățile de reglementare a medicamentelor au aprobat atât vaccinurile Pfizer / BioNTech, cât și vaccinurile Oxford / AstraZeneca pe baza studiilor clinice care spuneau că cea de-a doua doză trebuie administrată după doar trei sau patru săptămâni.