EMA: Vaccinurile produse de Pfizer și Moderna ar fi eficiente împotriva variantei indiene a coronavirusului

  • Vaccinurile Pfizer și Moderna par a fi eficiente împotriva tulpinii indiene
  • Tulpina indiană a fost depistată de OMS în 44 de țări din întreaga lume
  • Ministerul Sănătății din India cere lumii întregi să nu i se mai spună tulpină indiană

Pfizer și Moderna pot să neutralizeze varianta indiană a coronavirusului, susține Agenția Europeană a Medicamentului. Este vorba despre tulpina care a îngenuncheat India și care s-a extins în 44 de țări, printre care și România.

După o analiză atentă a datelor despre varianta indiană a virusului, Marco Cavaleri, șeful strategiei de vaccinare de la EMA, spune că există dovezi care ne arată că vaccinurile ARN mesager vor putea neutraliza această variantă de virus, cel puțin într-o măsură care va garanta o protecție suficientă.

Tot el a spus că Agenția Europenă e de părere că și vaccinurile rivale care folosesc tehnologia vectorilor virali vor fi eficiente, dar așteaptă și alte date, după utilizarea unei versiuni a vaccinului produs de AstraZeneca în India.

Ce știm despre varianta indiană a virusului?

Știm că a fost descoperită prima oară în India în octombrie, iar acum Organizația Mondială a Sănătății a declarat că a fost depistată în 44 de țări. Această variantă a fost descrisă de OMS drept „îngrijorătoare” şi reprezintă unul dintre motivele care explică explozia pandemiei din India şi cel mai grav focar în prezent.

Între timp, Ministerul Sănătății din India cere lumii întregi să nu i se mai spună tulpină indiană, pentru că, zic ei, OMS nu a asociat niciodată cuvântul indian acestei tulpini B 1617 Covid.