Eșec pentru Remdesivir în lupta cu Covid-19. Documentul cu rezultatele testului, publicat din greșeală de OMS

Antiviralul Remdisivir nu a ameliorat starea de sănătate a bolnavilor, potrivit rezultatelor unui test. Medicamentul companiei Gilead Sciences a înregistrat rezultate negative, arată un document obţinut de Financial Times după publicarea accidentală de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Firma medicală, însă, contestă informaţiile.

Testele efecuate în China arată că Remdesivir nu a îmbunătăţit starea pacienţilor şi nu a redus prezenţa patogenului în sânge. Cercetătorii au studiat evoluţiile a 237 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, după administrarea medicamentului la 158 bolnavi şi urmărirea stării acestora, comparativ cu restul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a admis că „documentul a fost postat inadecvat pe website”, fiind şters „imediat ce a fost observată eroarea”.

Gilead Sciences contestă informaţiile, argumentând că rezultatele sunt „neconcludente” din motiv că eșantionul a fost prea mic pentru a trage niște conzluzii.

Exit mobile version