• Moderna va furniza Uniunii Europene 70 de milioane de doze de vaccin în primele două luni.
  • Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) este aşteptată să ia o decizie în această săptămână cu privire la vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech adaptate pentru varianta BA.1 a Omicron.
  • Între timp, până la 29 de milioane de doze de vaccin fabricate de Pfizer şi BioNTech sunt aşteptate să fie livrate în septembrie numai în Germania.

Europa va primi vaccinurile adaptate la variante Omicron la câteva zile după aprobare, a declarat miercuri europarlamentarul Peter Liese.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) este aşteptată să ia o decizie în această săptămână cu privire la vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech adaptate pentru varianta BA.1 a Omicron, precum şi tulpina originală care a apărut pentru prima dată în China, transmite Reuters.

Moderna va furniza Uniunii Europene 70 de milioane de doze de vaccin în primele două luni, de la 8 până la 11 milioane fiind aşteptate să fie disponibile încă din prima săptămână din septembrie, iar Germania este programată să primească 4 milioane de doze în primele două săptămâni după aprobare, a precizat Liese într-un comunicat.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Între timp, până la 29 de milioane de doze de vaccin fabricate de Pfizer şi BioNTech sunt aşteptate să fie livrate în septembrie numai în Germania, inclusiv 10 milioane în primele două săptămâni după aprobare, a adăugat el.

,,Nu putem face comentarii cu privire la livrările viitoare” , a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Reprezentanţii Moderna, Pfizer şi BioNTech nu au putut fi contactaţi.