Facultatea de Medicină rămâne atractivă pentru tineri. Universitatea unde este cea mai mare concurență

  • În București și Cluj, numărul candidaților este cu peste o sută mai mare, față de 2020.
  • La Medicină, cea mai mare concurență este în Iași, 3,87 candidați/loc.
  • La Craiova, 13 candidați se bat pentru un loc la Medicină Dentară.

Medicina rămâne atractivă pentru tineri, chiar și în “era COVID-19”. Mai multe Universități de Medicină și Farmacie din țară au înregistrat, anul acesta, un număr record de candidați.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu le-a vorbit viitorilor studenți.

„Este o plăcere sa putem fi alături de viitori medici, așa cum Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila a fost alături de autorități pe toată perioada crizei sanitare. Este o acțiune pe care sunt convins ca o vom continua mult mai accentuat de acum încolo in vederea deschiderii noului an universitar”, a spus ministrul Sănătății, Sorin Cîmpeanu.

În București s-au înscris aproximativ 3.500 de candidați pentru 1.629 de locuri scoase la concurs. Este cea mai mare concurență din ultimii ani, Ștefania a obținut 97 de puncte din 100.

Cred că cel mai tare este pasiunea mea pentru biologie, pentru științele naturale CUT și de aia a plecat și pasiunea pentru om și tot ceea ce insemana ființa umană in general, mă pasionează foarte tare tot ceea ce însemană omul,
așa ca sunt gata sa îl ajut
”, a povestit Ștefania, canditată la Medicină.

Între timp, 326 de locuri sunt disponibile la Medicină, la Craiova, anul acesta. 55 dintre ele sunt cu taxă. 885 de candidați s-au înscris la admitere cu speranța co vor ajunge medici.

În țară sau în străinătate, spune Adelina. Este deja studentă la UMF, dar la taxă. Acum a dat examen în speranța că prinde un loc bugetat.

Sunt de părere că România are nevoie de medici buni, medici mai mulți. Am văzut cât d emult s-au chinuit cadrele medicale pe perioada pandemiei Și mi-ar place să pot să ajut și eu.(…) Dacă în exterior găsesc oportunități bune, mă gândesc să plec”, afirmă Adelina, candidat la Medicină.

În total, la UMF Craiova, anul acesta sunt 779 de locuri și 1.747 de candidați.