Fără noi măsuri de relaxare la 1 iulie! Tătaru: S-a decis să amânăm cea de-a patra tranșă de măsuri de relaxare

Asimptomaticii depistați cu COVID-19 nu pot fi externați în acest moment, conform ministrului Sănătății. Când se pot întoarce acasă

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat că măsurile de relaxare ce ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 iulie vor fi amânate, decizia fiind luată din cauza numărului crescut de noi infectări cu Covid-19 din ultimele zile.

De asemenea, Tătaru a precizat că autoritățile iau în calcul impunerea anumitor măsuri restrictive suplimentare. Aceste măsuri se vor aplica doar punctual, acolo unde există focare.

”Recomandările specialiştilor din grupul tehnic sunt de a amâna noile măsuri de relaxare. Urmărim numărul de cazuri şi pentru săptămâna viitoare. S-a decis la nivelul grupului tehnic să amânăm cea de-a patra tranşă de măsuri de relaxare. În perioada următoare, ne putem gândi la măsuri de relaxare dacă numărul de cazuri o să scadă. Rămâne ca fiecare dintre noi să ştim să gestionăm fiecare moment de relaxare. A fost şi rămâne un gest de maturitate. Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Situaţia nu este doar la noi, e şi în alte ţări, dar la noi parcăe mai acut. Ne gândim ca, punctual, să impunem unele restricţii unde există focare”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.

Creşterea numărului de cazuri din ultima perioadă i-a determinat pe mulţi să creadă că România se află deja în al doilea val al epidemiei. Inclusiv unii dintre specialişti au prezentat această teorie.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, spune că nu se poate vorbi încă despre un val doi din moment ce nu l-am depăşit deocamdată pe primul. Nelu Tătaru este de părere că un posibil eventual val doi al epidemiei ar putea să apară în lunile de iarnă.

Exit mobile version