Fenomenul numit „vaccinarea la chiuvetă” ia amploare în România. Ce înseamnă și ce spun medicii despre acesta

Oamenii plătesc să nu fie vaccinați. Apar tot mai multe suspiciuni în legătură cu persoane care ar fi putut să primească adeverința de vaccinare fără a fi imunizate.

Fenomenul numit „vaccinare la chiuvetă” presupune ca doza de vaccin se fie aruncată, iar persoana să primească adeverința fără să fie vaccinată.

Ministrul Ioana Mihăilă spune că autoritățile s-au sesizat deja.

„Noi suntem în legătură cu organele de cercetare și în momentul în care primim informații de emiterea de certificate false de vaccinare sesizăm poliția și acele structuri din sistemul de stat care trebuie să investigheze. Nu avem până acum o evidență clară cu câte certificate false au fost semnalate”, a spus Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Și la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, doctorii suspectează pacienți fals vaccinați. Tocmai de aceea, polițiștii au deschis o anchetă.

Medicul Voichița Lăzureanu spune că cei care recurg la astfel de metode își pun în pericol sănătatea.

„Ne gândim că forma de boală pe care o face, va fi una ușoară și atunci trimiți omul acasă, să ia tratament acasă, în ideea că sigur nu va face o formă severă de boală, iar forma de boală pe care o va face va putea să fie una severă sau critică, într-un timp foarte scurt, astfel încât să nu mai ai timp să intervii și să decedeze omul”, a explicat Voichița Lăzurean, medic infecționist.

Exit mobile version