- 13 persoane de la un centru pentru tinerii bolnavi de HIV din Vrancea s-au infectat cu virusul COVID-19.
- Toate persoanele sunt asimptomatice.
- Printre cei infectaţi sunt şi angajaţi ai centrului din judeţul Vrancea.
13 persoane, dintre care 8 pacienţi şi 5 angajaţi ai centrului Sf. Maria din Goleşti, judeţul Vrancea, s-au infectat cu virusul COVID-19. Acest lucru a fost aflat întâmplător zilele trecute după ce una dintre rezidentele centrului a avut dureri în gât. Ea a fost testată şi s-a aflat că este infectată. Ulterior, au fost testaţi toţi cei 28 de pacienţi şi angajaţi ai instituţiei.
„Zilele trecute, o femeie din centru a avut ganglionii inflamaţi. A fost dusă la spital pentru consult, a fost testată şi pentru depistarea COVID-19 şi astfel s-a aflat că este infectată. În centrul de la Goleşti sunt 28 de persoane, 14 beneficiari şi 14 angajaţi, toţi au fost testaţi, iar 13 dintre ei au ieşit pozitiv. Unul dintre angajaţi a fost testat din nou şi a avut două rezultate negative”, i-a explicat corespondentului MEDIAFAX, Adina Lăscan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Vrancea.
În centrul Sf.Maria din Goleşti primesc tratament 14 tineri bolnavi de HIV, maladie care scade foarte mult imunitatea pacienţilor. Totuşi, toate persoanele infectate care provin din centrul pentru bolnavi de HIV sunt asimptomatice. Acestea au fost internate la spitalele din Adjud şi Focşani.
- Criză politică majoră în Polonia. Judecătorul Curții Supreme lansează acuzații grave: „Uzurpatorii din Tribunal” pregătesc arestarea Președintelui Curții Constituționale
- BREAKING. Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit EXIT POLL-urilor. Adeptă a dialogului cu Rusia, ar fi obținut peste 51% din voturi
- Rusia a împiedicat, cu sprijinul SUA, un atac terorist asupra Muzeului Tsaritsyno din Moscova. Autoritățile ruse au arestat un adolescent
- Târgul de Crăciun din București își deschide porțile pe 27 noiembrie. PMB: Bugetul alocat, mai mic decât în anii precedenți
- Carney anunță că a avut o discuție „bună” cu Trump: Canada și SUA vor lucra în următoarele săptămâni la un nou acord comercial