Francezii instalează puncte de testare rapidă în gări. La noi, deocamdată, nu există un proiect de testare masivă a populaţiei

Testele antigen îţi pot spune rapid dacă există sau nu suspiciunea că te-ai infectat cu noul coronavirus. În cazul unui diagnostic pozitiv, acesta trebuie confirmat de un test PCR, dar măcar ştii, când există bănuiala, ce trebuie să faci.

Slovacia le foloseşte pentru testarea în masă. A făcut 3,6 milioane de teste weekendul trecut şi speră să vadă rezultatele izolării celor pozitivi în săptămânile care urmează.

Şi Franţa a început să le folosească, iar oamenii sunt mulţumiti că nu trebuie să meargă la spital să se testeze. Cinci puncte de testare funcţionează în preajma principalelor staţii de tren din regiunea pariziană.

Beatrice de Lachevotriere, studentă: „Voiam să aflu imediat dacă sunt pozitivă sau nu, dacă nu mai sunt contagioasă. Acum am răspunsul şi sunt liniştită.“

Nadia Tarhouni, funcţionar municipal: „Prima oară când m-am testat, aveam un caz de Covid la serviciu şi am fost la patru laboratoare diferite la Rosny, unde am aşteptat trei ore ca să fiu testată. Aici e super rapid şi durează mai puţin de 15 minute. Bine, 15 minute de stat la coadă, 15 minute până afli rezultatul, dar e genial.“

Transportul în comun este unul dintre cele mai periculoase locuri în care te poţi infecta, din cauza aglomeraţiei. Francezii au amplasat primele puncte de testare în zona gărilor şi vor să extindă reţeaua de teste antigen la 50 de centre.

Guillaume Lecomte: „Avem mulţi oameni care trec şi care nu s-ar fi testat, dar îşi spun că este o ocazie. Cred că oamenii înţeleg acum cum funcţionează prelevarea nazală, s-a explicat mult la televiziune, deci oamenilor nu le mai este teamă, nu mai ezită să meargă să se testeze“.

O să folosim şi noi teste antigen, dar, deocamdată, nu există un proiect de testare masivă a populaţiei. Testele rapide vor fi folosite pentru triajul pacienţilor în spitale şi în locurile în care sunt persoane vulnerabile.

Exit mobile version