- Numărul total al cazurilor Covid-19 din Franța a ajuns la 1.086.497
- Italia raportează 19.644 de cazuri noi cu Covid
- Marea Britanie raportează 23.012 cazuri noi și 174 de decese
Sâmbătă, a fost înregistrat un nou bilanț zilnic record – 45.000, față de ziua precedentă, când s-au înregistrat 42.032 noi contagieri în 24 de ore, relatează The Guardian.
De asemenea, sâmbătă, s-au înregistrat 138 de noi decese legate de Covid, comparativ cu 298, câte au fost raportate vineri.
Ministerul Sănătății a spus de asemenea că 16% din toate testele efectuate au fost pozitive, un nou record și peste dublul nivelului de acum o lună.
Coronavirus în Italia
În același timp, Italia raportează 19.644 de cazuri noi cu Covid. Premierul italian Giuseppe Conte a declarat că doreşte să evite un alt episod de restricţii similare celor din prima parte a anului. Totuşi, în unele regiuni ale ţării a fost interzisă circulaţia oamenilor pe timpul nopţii, iar Guvernul va decide curând ce alte măsuri se vor aplica la nivel naţional.
Coronavirus în Marea Britanie
Marea Britanie raportează 23.012 cazuri noi și 174 de decese, față de ziua precedentă, când s-au înregistrat 20.530.
În total, 854.010 persoane au fost testate pozitiv pentru Covid-19 în Marea Britanie.