• În Franța, pe lista prioritară au fost trecute cadrele medicale de peste 50 de ani.
  • Marea Britanie a schimbat strategia cu două zile înainte de începerea campaniei.
  • UK a decis să amâne rapelul, ca să vaccineze din prima un număr dublu de cetățeni.

Știi deja că la noi personalul medical are prioritate la vaccinare. Avem o strategie, de care autoritățile țin cu dinții.

Dar ne uităm la alții și vedem că nu e la fel. Uită-te și tu la Marea Britanie și la Franța. S-au repliat din mers.

Autoritățile i-au trecut pe lista prioritară, pe angajații din Sănătate, care au peste 50 de ani. Vaccinarea lor trebuia să înceapă mâine, dar autoritățile au devansat termenul. Ieri au fost imunizați primii 30. Printre ei, și presedintele Ordinului Medicilor din Franța.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Marea Britanie a schimbat strategia, cu două zile înainte de începerea campaniei. Au fost incluși pe listă vârstnicii de peste 80 de ani.

Săptămâna trecută au decis să amâne rapelul. Asta ca să vaccineze din prima tranșă, un număr dublu de cetățeni. Așadar, perioada între prima și a doua administare a vaccinului, poate să ajungă până la 3 luni. Deși știm că pentru vaccinul de la Phizer, rapelul este recomandat după 3 săptămâni, iar pentru cel de la AstraZeneca, după 4 săptămâni. Dar, autoritățile preferă o imunizare mai scăzută, dar la un număr dublu de britanici.

În UK sunt aprobate ambele vaccinuri. Cu toate acestea autoritățile se mai gândesc dacă rapelul va fi de la aceeași companie, ca prima doză, sau să le combine.

Amestecarea dozelor ar fi posibilă însă doar în situații excepționale. Adică în cazul în care nu mai au pe stoc un anumit vaccin. Asta a declarat șefa campaniei de vaccinare din UK. Dar, Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie a precizat că nu recomandă amestecarea dozelor de vaccin anti-Covid de la producători diferiți.