Sindicatele personalului medical din Franţa s-au mobilizat şi pregătesc organizarea unor greve pe termen nelimitat pentru a protesta faţă de hotărârile Administraţiei Emmanuel Macron de a impune vaccinarea personalului din spitale, protestele riscând să paralizeze sistemul sanitar.

Liderii sindicatelor Forţa Muncitorească (FO), Confederaţia Generală a Muncii (CGT) şi SUD au denunţat duminică declaraţiile ministrului francez al Sănătăţii, Olivier Veran, care a părut să conteste dreptul angajaţilor de a intra în grevă.

„Vine o vreme când aceste persoane nu vor mai avea plăcerea de a face grevă, deoarece, prin definiţie, obligaţia vaccinării se va aplica”, a afirmat Olivier Veran, conform site-ului Sudouest.fr şi cotidianului Le Parisien.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Sunt declaraţii odioase, care sugerează o contestare a dreptului la grevă, un drept constituţional asociat libertăţii sindicale şi democraţiei”, a reacţionat sindicatul Forţa Muncitorească (FO).

Sindicatele din domeniul medical au lansat apeluri la greve ale angajaţilor spitalelor în semn de protest faţă de obligativitatea vaccinării.

Protestele şi faptul că unii angajaţi preferă să le fie suspendate contractele mai degrabă decât să se vaccineze riscă să blocheze sistemul medical din Franţa, pe fondul creşterii cazurilor de infectare cu coronavirus.

Sute de mii de persoane au protestat în Franţa în ultimele săptămâni faţă de hotărârile Administraţiei Emmanuel Macron de a impune vaccinarea personalului medical şi de a extinde utilizarea permisului sanitar pentru accesul la activităţi publice.

Consiliul Constituţional din Franţa a validat utilizarea permisului sanitar COVID-19, dar a blocat prevederi privind izolarea persoanelor la domiciliu şi privind încetarea contractelor de muncă pe durată determinată în lipsa prezentării dovezii vaccinării.

Consiliul Constituţional a validat utilizarea permisului sanitar, stabilind însă că decizia de solicitare a documentului trebuie luată dacă este justificată de „gravitatea riscurilor de contaminare” şi „doar dacă nu constituie un obstacol pentru accesul la îngrijiri medicale”.

„Prin adoptarea acestor dispoziţii, legislatorul a urmărit obiectivul valorii constituţionale a protejării sănătăţii”, a motivat Consiliul Constituţional.

Consiliul Constituţional a permis suspendarea oricărui tip de contract de muncă în lipsa prezentării permisului sanitar, dar nu şi încetarea contractului. Astfel, un angajat din sistemul medical care nu acceptă vaccinarea nu poate fi disponibilizat, ci doar i se poate suspenda activitatea.

În plus, Consiliul Constituţional a exprimat obiecţii privind izolarea obligatorie timp de zece zile a persoanelor bolnave. „Măsura nu este necesară, nu este adaptată şi nu este proporţionată”, putând fi considerată o măsură privativă de libertate „fără o decizie individuală fondată pe evaluarea unei autorităţi administrative şi judiciare”, a transmis Consiliul Constituţional.

Deciziile controversate privind vaccinarea şi utilizarea certificatelor COVID-19 au generat dispute politice şi juridice în Franţa. Sute de mii de persoane au protestat în mai multe oraşe din Franţa şi s-au înregistrat violenţe. Pe fondul protestelor, Guvernul Franţei a anunţat că nu intenţionează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unităţile de învăţământ.