• FDA a cerut o pauză în utilizarea vaccinului Johnson&Johnson.
  • Șase persoane din SUA au dezvoltat o tulburare rară de coagulare a sângelui, în aproximativ două săptămâni de la administrarea vaccinului.
  • Valeriu Gheorghiță: Aşteptăm o recomandare de la Agenţia Europeană a Medicamentului.

Experienţa SUA este extrem de importantă în privinţa utilizării vaccinului Johnson&Johnson, spune coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiţă, care spune că aşteaptă recomandarea Agenţiei Europene a Medicamentului, după cazurile de tromboză din SUA.

„Am văzut această informaţie (privind solicitarea FDA de întrerupre a vaccinării cu Johnson&Johnson în SUA – n.r.). Aşteptăm o recomandare de la Agenţia Europeană a Medicamentului şi dacă va fi nevoie să nu demarăm încă utilizarea acestui tip de vaccin putem face acest lucru. Avem capacitatea de stocare, nu ne forţează nimeni să începem atâta timp cât nu avem suficiente date de siguranţă”, a spus dr. Valeriu Gheorghiţă, marţi.

Acesta este de părere că săptămâna aceasta vor fi disponibile date de la EMA.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

El consideră că din moment ce FDA a recomandat acest lucru, EMA va face cât de curând o precizare, mai ales că în Europa nu s-a folosit acest tip de vaccin.

„Tocmai de aceea este importantă experienţa acumulată până la acest moment în SUA, unde sunt aproape 7 milioane de doze de vaccin utilizate”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România a mai spus că frecvenţa acestor cazuri de evenimente trombotice după utilizarea serului de la Johnson&Johnson par a fi de circa un caz la un milion, o frecvenţă extrem de rară.

Administraţia Naţională a Alimentelor şi Medicamentului (FDA) din Statele Unite ale Americii, precum şi Centrele de Control al Bolilor (CDC) anunţă, marţi, oprirea vaccinării cu serul produs de Johnson&Johnson, după ce şase persoane au dezvoltat o tulburare rară de coagulare a sângelui.Toate cele şase cazuri cu tulburare rară de coagulare a sângelui au apărut la femei cu vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani, simptomele apărând la şase până la 13 zile după vaccinare.