• Noua tulpină sud-africană se leagă mai puternic și mai ușor de celulele umane, spun cercetătorii.
  • Virusolog: ”Virusul a găsit o cale de a evita anticorpii anteriori”
  • Epidemiolog: ”Studiile pe ser convalescent sugerează că anticorpii naturali sunt mai puțin eficienți”

Infecția anterioară cu noul coronavirus ar putea oferi o protecție mai mică împotriva noii variante de COVID descoperită prima dată în Africa de Sud, susțin oamenii de știință, adăugând că speră ca vaccinurile să funcționeze contra noii tulpini Sars-Cov-2, transmite Reuters.

Studiile au constatat, de asemenea, că noua variantă se leagă mai puternic și mai ușor de celulele umane. Acest lucru explică de ce noua tulpină pare să se răspândească cu 50% mai rapid decât versiunile anterioare, a explicat epidemiologul sud-african Salim Abdool Karim.

Varianta 501Y.V2 a fost identificată de experții sud-africani în genomică la sfârșitul anului trecut. A fost principalul motor al unui al doilea val de infecții naționale COVID-19, care a atins un nou vârf zilnic de peste 21.000 de cazuri la începutul acestei luni.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

”Studiile pe ser convalescent sugerează că anticorpii naturali sunt mai puțin eficienți, dar datele actuale indică faptul că noua variantă nu este mai severă”, susține epidemiologul sud-african.

Cu toate astea, un virusolog spune că avem motive să fim îngrijorați deoarece ”virusul a găsit o cale de a evita anticorpii anteriori”.

Oamenii de știință și politicienii britanici și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că vaccinurile actuale sau în curs de dezvoltare ar putea fi mai puțin eficiente împotriva noii tulpini de COVID.

”Lumea a subestimat virusul. Virusul poate evolua, se adaptează la noi”, adaugă Alex Sigal, virusolog la Africa Health Research Institute.