Institutul Cantacuzino testează vaccinul antigripal. Când apare vaccinul pe piață

Institutul ”Cantacuzino” efectuează în prezent teste la vaccinul antigripal
Perioada de testare se va încheia în decembrie sau în ianuarie.

Dacă în urma testelor, vaccinul va fi sigur, va putea ieși pe piață anul viitor

Testele se vor încheia cel târziu la începutul anului viitor. Comandantul Institutului ”Cantacuzino”, colonel doctor Florin Oancea spune în ce stadiu se află testele la vaccinul antigripal.

„În acest moment desfășurăm activitatea de cercetare-dezvoltare, să vedem ce nu a funcţionat cu vaccinul gripal. Ştim că în 2011-2013 au fost probleme cu acest vaccin, atât ţinând de produsul în sine, cât şi de aria de producţie. Ce încercăm acum este să avem un produs sigur, deja MUSCĂ prima testare făcută la sfârşitul primăverii, începutul verii ne-a dat rezultate îmbucurătoare şi sper ca la sfârşitul acestui an să avem un produs sigur.”, a spus Florin Oancea.

„Trebuie să ne gândim că tehnologia a avansat, avem metode de identificare a problemelor şi acum ştim ce avem de făcut. Dacă vom avea posibilitatea să avem o arie nouă şi la anul putem să ieşim pe piaţă cu vaccinul gripal.”, a mai adăugat acesta.

Exit mobile version