- În Israel, între decembrie 2020 şi mai 2021 au fost raportate 275 de cazuri de miocardită la peste 5 milioane de persoane vaccinate.
- Majoritatea pacienţilor care au suferit inflamaţii cardiace au petrecut maxim patru zile în spital.
- Pfizer susține că nu a fost stabilită nicio legătură cauzală cu vaccinul său.
Ministerul Sănătăţii din Israel a anunțat marţi că au fost raportate cazuri de inflamaţie cardiacă la bărbații tineri care s-au vaccinat anti-Covid cu serul de la Pfizer. Autoritățile susțin că, probabil, ar exista o legătură între vaccin și cazurile de miocardită
În Israel, între decembrie 2020 şi mai 2021 au fost raportate 275 de cazuri de miocardită la mai mult de 5 milioane de persoane vaccinate, a declarat ministerul prezentând rezultatele unui studiu care a examinat problema.
Majoritatea pacienţilor care au suferit inflamaţii cardiace au petrecut maxim patru zile în spital şi 95% din cazuri au fost clasificate drept uşoare, potrivit studiului, despre care ministerul a spus că a fost condus de trei echipe de experţi.
Studiul a constatat că „există o legătură probabilă între administrarea celei de-a doua doze de Pfizer şi apariţia miocarditei la bărbaţii cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani”, se arată într-un comunicat.
Conform concluziilor, o astfel de legătură a fost observată mai mult în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani decât la alte grupe de vârstă.
Pfizer a declarat că este conştientă de observaţiile israeliene ale miocarditei, menţionând că nu a fost stabilită nicio legătură cauzală cu vaccinul său.
Aproximativ 55% din populaţia Israelului a fost deja vaccinată.