• Evoluţia Covid-19 este foarte imprevizibilă
  • Bolnavii asimptomatici sau cei cu simptome uşoare se tratează acasă
  • Saturaţia de oxigen este cel mai important indicator

Mulţi dintre bolnavii de Covid se tratează acasă. Ştii ce nu trebuie să-ţi lipsească din casă. Medicamente, vitamine şi pulsoximetrul. Cu ajutorul lui, bolnavii asimptomatici sau cu simptome uşoare care nu se internează în spital ar putea depista mai repede dacă boala li se agravează, pentru că după cum am aflat cu toţii, boala are o evoluţie imprevizbilă.

Foarte important este numărul de repiraţii într-un minut. În mod normal trebuie să avem 18 respiraţii într-un minut. Când deja numărul de respiraţii ajunge la 30, avem deja o problemă care să ne facă să chemăm ambulanţa la domiciliu. Adrian Marinescu, medic infecţionist, îţi spune la ce să fii atent.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: „Pulsoximetrul l-aş lua dinainte, m-aş pregăti pentru că este o transmitere accelerată, oricui i se poate întâmpla în orice moment. Totuşi medicul de familie e cel care îmi va da reţeta.“

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT

Dacă am o stare proastă, dacă mă ştiu cu factori de risc, nu aştept să-mi spună neapărat medicul de familie, trebuie să trec prin propriul filtru. Ştiu că sunt diabetic, că am probleme renale atunci voi suna la 112 dacă nu mă simt bine, le voi spune, am febră, dacă le şi explic că pulsoximetrul îmi arată o saturaţie în  oxigen scăzută, evident că va fi o urgenţă şi voi ajunge la spital. Deci cumva trebuie să fiu propriul doctor“, mai spune medicul.

Dacă pulsoximetru găseşti, nu pot spune acelaşi lucru despre vitamine, care în această perioadă au stoc limitat în farmacii.