Românii au inventat aspirina săracului și au găsit sursa tuturor problemelor de sănătate: te-a tras curentul! Am cerut opinia unui medic, iar răspunsul, pe scurt, e că mai bine renunțăm la leacurile băbești.
„Noi recomandăm la viroze, cât de cât, 2-3 zile să minimalizeze contactul cu apropiaţii, dar dacă totuşi au loc aceste contacte sexuale şi aceste apropieri intimacy, cum se zice dincolo, într-un fel nu este bine pentru că există schimburi de fluide, în special la nivel de gură, în care virusul se poate transmite mult mai uşor, mult mai repede şi mult mai agresiv. Deci, dintr-un infectat o să avem doi infectaţi”, explică medicul primar pneumolog Cristian Oancea.
Trasul curentului, un mit
Referitor la trasul curentului și la obiceiurile băbești, medicul este de altă părere.
„Şosetele înmuiate în oţet, da… depinde şi unde le pui. Nu în picioare. Dacă le pui pe pieptul pacientului, poate au un efect decongestionant. Poate să meargă la unii pacienţi, la alţii să nu meargă. Cu trasul curentului este în mit doar în România. Nu ştiu dacă e chiar doar în România sau în Balcani. Dar dincolo, în ţările din vest, şi vorbesc şi de America, şi de Noua Zeelandă, sau de Australia, nu există trasul curentului”, a conchis specialistul Cristian Oancea.