• Legarea de pat a bebelușilor și a copiilor aflați în izolare a fost aprobată de autoritățile din Hong Kong
  • Părinții se plâng că au fost separați de copiii lor
  • În plus, mamelor li s-a interzis să alăpteze bebelușii

Bebelușii și copiii aflați în izolare, în contextul pandemiei, sunt legați de paturi în Hong Kong. În ciuda criticilor intense privind consecințele psihologice, autoritățile sanitare și-au asumat practica, scrie Hong Kong Free Press.

Măsura a fost aprobată deși mai mulți părinți s-au plâns de tratamentul aplicat copiilor. Astfel, rețelele sociale sunt inundate acum de furie din cauza practicii ce constă în separarea copiilor de părinţii lor în unităţile de izolare, iar unele surse povestesc că mamelor nu li s-a mai permis să-şi alăpteze copiii. Cel mai grav este că bebeluşii sunt legaţi de paturi pentru a-i ţine imobilizaţi.

În urma acuzațiilor, guvernul a făcut o serie de declarații de presă, prin care justifică măsurile, inclusiv cea care constă în legarea copiilor de paturi.

Recomandări

JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...

În general, spitalul ia în calcul aplicarea de mijloace de imobilizare fizică asupra pacienţilor de la pediatrie doar pentru securitatea şi binele pacienţilor. Este cerut consimţământul prealabil al părinţilor sau tutorilor”, a anunţat, miercuri seara, într-un comunicat Autoritatea spitalicească din Hong Kong.

Hong Kong, cele mai drastice măsuri din lume

Chiar dacă este unul din cele mai populate orașe din lume, Hong Kong a reuşit să mențină numărul scăzut de infectări, înregistrând în total 11.000 de cazuri și 200 de decese în decursul anului, cu prețul impunerii unora din cele mai stricte măsuri din lume.

Oricine este testat pozitiv este dus imediat la secțiile de izolare, indiferent dacă prezintă sau nu simptome, iar cei considerați „contacte apropiate“ sunt trimise pentru două săptămâni în tabere de carantină operate de guvern.

Pe lângă asta, persoanele care intră în oraș trebuie să stea trei săptămâni în carantină, în hoteluri desemnate în mod special pentru asta, pe propria cheltuială.