• Trei cluburi de rugby din Anglia vor începe să testeze o tehnologie de scanare pentru a monitoriza sănătatea creierului jucătorilor.
  • Acesta este unul dintre numeroasele proiecte menite să îmbunătățească modul în care sporturile de contact gestionează riscul de comoție cerebrală.
  • Guvernul englez vrea să impulsioneze cercetarea și să evite riscurile pe termen lung pentru sănătatea creierului jucătorilor.

Trei cluburi de rugby din Anglia vor începe să testeze o tehnologie de scanare pentru a monitoriza sănătatea creierului jucătorilor.

Cercetătorii speră că un dispozitiv care să măsoare impulsurile electrice din creier ar putea ajuta personalul medical să detecteze și să gestioneze comoțiile și să facă sportul mai sigur. Lucrările sunt încă la început, dar aceștia își propun să obțină o scanare de referință care să poată fi folosită, ulterior, în cazul în care apare o accidentare.

Acesta este unul dintre numeroasele proiecte menite să îmbunătățească modul în care sporturile de contact gestionează riscul de comoție cerebrală.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Dispozitivul „WAVi” presupune plasarea unei serii de senzori pe scalp pentru a măsura activitatea electrică, care produce un set de citiri. East London Rugby Club, Cornish Pirates și Sevenoaks Rugby Club vor lua parte la acest test.

Guvernul englez vrea să impulsioneze cercetarea și să evite riscurile pe termen lung pentru sănătatea creierului jucătorilor

Guvernul englez dorește să impulsioneze cercetarea și să îmbunătățească protocoalele privind comoțiile pentru a menține jucătorii, atât de elită, cât și amatori, în siguranță.

Intenția lor este de a avea reguli standard la nivelul întregii Marii Britanii pentru toate sporturile de contact pentru bărbați, femei și copii. Acestea ar urma să standardizeze procedurile, inclusiv durata de recuperare pentru jucătorii cu leziuni la nivelul capului.

În Scoția sunt, deja, în vigoare proceduri în materie de contuzii, care acoperă toate sporturile, de la cele de bază până la cele de elită.

De-a lungul timpului, a existat o dezbatere tot mai amplă cu privire la loviturile repetate cu capul în fotbal și la riscurile pe termen lung pentru sănătatea creierului jucătorilor.

Leziunile la cap cauzate de coliziuni în timpul jocului reprezintă, de asemenea, o preocupare.

Promovarea unor protocoale standardizate vine în contextul în care cercetările sugerează că această problemă ar putea fi mai acută pentru femei decât pentru bărbați.

Un studiu publicat în revista „JAMA Network Open”, în aprilie 2021, a raportat că riscul de comoție legată de sport la fetele adolescente care joacă fotbal a fost de aproape două ori mai mare decât în rândul băieților adolescenți.

Demența cu debut timpuriu cauzată de accidentările la cap în timpul jocurilor sportive de contact

Fostul jucător al Angliei, Steve Thompson, care a făcut parte din echipa câștigătoare a Cupei Mondiale din 2003, a fost vârful de lance al atenției recente asupra contuziilor în rugby.

În interviuri, Thompson a dezvăluit că nu își mai amintește victoria din 2003 din cauza demenței cu debut timpuriu, cauzată, crede el, de accidentările la cap din cariera sa de jucător.

El face parte dintr-un grup care a intentat o acțiune în justiție împotriva autorităților din rugby.

Testul cheie va fi dacă discuțiile despre noi reguli pentru îmbunătățirea siguranței jucătorilor se vor transforma în acțiune.