• Medicul român Adrian Pop a coordonat campania de vaccinare de la Huntington Hospital-Northwell Health din New York
  • La Huntington Hospital-Northwell Health, mai mult de jumătate din cadrele medicale au fost vaccinate
  • Medicul Adrian Pop spune că nici la vârstnici nu au apărut reacţii adverse

Primele cadre medicale din România, care tratează pacienţi COVID, vor fi imunizate, astăzi, cu vaccinul Pfizer- BioNtech. Alte state îl folosesc deja de săptămâni bune.

Medicul Adrian Pop este professor universitar la Hofstra School of Medicine şi Seful Sectiei de Boli Infectioase de la Huntington Hospital-Northwell Health din New York. El a coordonat vaccinarea anti-Covid în spitalul unde lucrează şi spune că vaccinarea este momentul care i-a adus linişte în viaţa de familie, dar şi la muncă. Jumătate din angajaţii spitalului în care lucrează s-au vaccinat. Iar americanii s-au înghesuit să se imunizeze.

“Eu personal n-am avut nimic.(…) Noi am dat vaccin la mai mult de o mie de persoane din spital şi foarte puţină lume s-a plâns de vreun efect.(…) Mulţi dintre ei, care au fost uitaţi de pe listă, au venit să se plângă că trebuie să fie puşi pe listă şi vă spun că primele zile au fost chiar foarte aglomerate pentru că nu am avut suficient vaccin pentru câţi doritori aveam”, spune Adrian Pop.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Medicul Adrian Pop îi sfătuieşte pe colegii săi din România să se vaccineze pentru a rezista în lupta cu COVID-19. Iar asistentelor care administrează serul anti-covid-19 le recomandă să fie atente cum manevrează vaccinul. Acesta ar putea provoca răni.

“Dacă se atinge cu mâna acesta vaccin, la o temperatură aşa de mică, pur şi simplu ţi s efface o arsură d ela temperature asta foarte redusă.Deci, trebuie mânuit acest vaccin cu mare atenţie, astfel încât, persoanele care administrează acest vaccin şi-l aduc la temperature camerei, să nu sufere de vreun accident”, a explicat medicul.