Mai multe ţări au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Valeriu Gheorghiță explică de ce România nu procedează la fel

astrazeneca Foto: Profimedia

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că România nu a primit doze din lotul de vaccin AstraZeneca, folosit în alte ţări şi suspectat că a determinat la persoane vaccinate apariţia unor cheaguri de sânge.

„Este vorba de un lot de vaccin de la AstraZeneca asupra căruia există această suspiciune că ar fi potenţial legat de apariţia unor cazuri de persoane vaccinate care au dezvoltat într-o perioadă de zece zile de la vaccinare fenomene trombotice, apariţia unor cheaguri de sânge. Agenţia Europeană a Medicamentului a analizat aceste cazuri şi a stabilit la acest moment că nu ar fi un indiciu în ceea ce priveşte relaţia de cauzalitate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Antena3.

Acesta a precizat că, până în 9 martie, la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului au fost raportate 22 de astfel de cazuri din aproximativ 3 milioane de persoane vaccinate cu vaccinul de la AstraZeneca.

„Lotul asupra căruia s-a ridicat această suspiciune şi care este în evaluare presupune aproximativ 1,6 milioane de doze, care au fost distribuite în circa 17 ţări europene. Aş menţiona că România nu a primit doze din acest lot”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Acesta susţine că, din datele pe care le are „aproximativ nouă ţări europene au decis să suspende vaccinarea” cu AstraZeneca, dar nu se ştie dacă este suspendată integral sau numai cea făcută cu doze din lotul respectiv.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că în România nu au fost raportate „efecte adverse importante”.

„Sunt peste 200.000 de persoane vaccinate cu vaccinul de la compania AstraZeneca. În România nu au fost raportate efecte adverse deosebite legate de acest tip de vaccin. Au fost, într-adevăr, raportate mai frecvent reacţii adverse, dar ele sunt cele anticipate, cunoscute, respectiv cele locale la locul de administrate şi cele generale, care constau în durere de cap, febră, frisoane, dureri musculare sau articulare, care persistă, într-adevăr, pe o perioadă mai îndelungată de timp, de circa una-două-trei zile medie şi care se ameliorează sub tratamentul obişnuit cu antitermic şi antiinflamator”, a spus şeful campaniei de vaccinare anti-Covid.

Acesta a mai spus că reacţiile au fost „mai resimţite la persoanele tinere, comparativ cu persoanele cu vârstă de peste 60-65 de ani, care au o rată mai scăzută a acestor reacţii adverse şi acest lucru denotă, de fapt, reactivitatea organismului tânăr, care reacţionează destul de prompt în cazul vaccinurilor în general, mai ales în cazul unui vaccin bazat pe vector viral, care e mult mai reactogen”.

Întrebat când va fi luată o decizie cu privire la o eventuală suspendare a vaccinrării, Valeriu Gheorghiţă a spus că Agenţia Europeană a Medicamentului analizează joi această situaţie.

„Această decizie poate fi luată oricând, cât mai repede după ce noi vom fi înştiinţaţi de motivul deciziei statelor europene. Ne ineresează să ştim care a fost motivul, ţinând cont că în momentul de faţă ţările care au suspendat vaccinarea fac parte din cele care au recepţionat doze din lotul asupra căruia planează această suspiciune de legătură cu acele evenimente trombotice. Agenţia Europeană a Medicamentului analizează în momentul de faţă toate cazurile raportate, cele 22 de cazuri raportate la nivel european şi în scurt timp va face o precizare aşa cum este şi firesc, ca această decizie să fie recomandată de EMA, cea care a autorizat, de altfel, punerea pe piaţă a acestui vaccin”, a mai spus acesta.

Şeful campaniei de vaccinare a mai precizat că România mai are circa 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca în stoc.