FT: De ce mor mai puțin oameni în al doilea val al pandemiei, deși numărul de îmbolnăviri crește

FT: De ce mor mai puțin oameni în al doilea val al pandemiei, deși numărul de îmbolnăviri crește

Deși numărul de infectări cu COVID-19 crește din ce în ce mai mult în Europa, șansele să existe mai mulți supraviețuitori ai bolii par să fie mai mari, relatează Financial Times.

Numărul pacienților care au nevoie de internare nu mai crește atât de mult, iar rata de mortalitate este încă scăzută, conform unei analize Financial Times.

Unitățile medicale nu sunt copleșite, deși așa pare. Ar fi fost depășite de situație dacă numărul de îmbolnăviri din martie și aprilie s-ar fi menținut și în această perioadă.

Mark Woolhouse, profesor în boli infecțioase și epidemiolog la Universitatea din Edinburgh: „Aproape fiecare țară din vestul Europei, inclusiv Marea Britanie, are o rată de mortalitate totuși mică acum, în al doilea val, față de cea din primul val din primăvară”.

Sursa Foto: Profimedia

De ce scade rata de mortalitate, deși numărul de cazuri crește

Mor mai puțini oameni acum decât la începutul pandemiei

Date de la ICNARC (Centrul Național de Cercetare și Audit pentru Terapie Intensivă în Marea Britanie) arată că porporția de persoane infectate, care au murit în 28 de zile de la confirmarea virusului, scade: de la 39% la 27%:

Inclusiv pacienții care suferă de probleme de sănătate adiționale au șanse ca starea de sănătate să se îmbunătățească. Chiar și cei care au un nivel scăzut de oxigen în sânge.

Paul Hunter, profesor de medicină la Universitatea East Anglia a declarat că aproximativ jumătate dintre cazurile vindecate au fost tratate cu Dexametazonă și alte mediccamente pe bază de steroizi.

Aceste medicamente au redus inflamația și au scăzut puterea sistemului imunitar hiperactiv, depistat la unii dintre pacienți.

Sursa Foto: Profimedia

„Restul probabil că ține de experiența medicilor. Vedem asta în orice situație de epidemie. Când medicii se zbat puțin, descoperă ce funcționează cel mai bine”, a spus Paul Hunter.

Profesorul Peter Openshaw, profesor în medicina experimentală la Imperial College London, a susținut teoria lui Paul Hunter: „Oamenii învață de-a lungul timpului mici trucuri pe care, dacă le punem laolaltă, fac o mare diferență în timp”.

Medicii încep să-și dea seama cum să gestioneze unele situații

Doctorii își pot da seama acum, mult mai repede, când un pacient are nevoie de anticoagulante. De asemenea, știu când un pacient are nevoie de ventilare mecanică.

În plus, medicii pot intui când să așeze un pacient cu fața în jos, pe burtă, pentru a ca aceștia să se oxigeneze mai bine.

În ciuda acestor lucruri, numărul de pacienți care au nevoie de spitalizare crește în unele țări europene. În Republica Cehă, spitalele nu mai fac față, spre deosebire de alte țări din Europa. Numărul de pacienți spitalizați este mult mai mare acum față de numărul raportat la începutul pandemiei.

Totuși, dacă analizăm rata de mortalitate, cazurile de deces nu mai cresc atât de mult și atât de rapid ca în primăvară.

Exit mobile version