Prof. univ. dr. doc. Alexandru-Vlad Ciurea ne spune care este situația reală în România privind pandemia și ce trebuie să facem pentru prevenția Covid-19, dar și a altor boli. Medicul ne sfătuiește să luptăm zilnic pentru păstrarea sănătății fizice și mentale prin zâmbet, gândire pozitivă, eliminarea știrilor negative, socializare.

Vlad Ciurea: Pe noi ne interesează care e boala, ce facem cu ea, dacă ne infectam – să nu rămânem cu sechele. Nu m-a surprins acest virus, când a început în China știam că de acolo va pleca peste tot în lume, aveam și o deplasare în sudul Chinei la un Congres în perioada aceea. Ca doctor realizezi imediat, acest virus nu poate fi intr-un singur punct.

Trebuie să facem tot ce putem ca să luptam împotriva răspândirii. În căpșorul nostru al românilor nu intră o idee de a implementa regulile. Inca nu am avut un comportament corect. Eu nu pot sa critic autoritatile, si eu poate as bâjbâi în locul lor. Trebuie să facem si noi ca în Noua Zeelanda, e vorba de sănătatea noastră. Eu peste tot port masca, nu trebuie să mă educe cineva, consider ca e normal să port mască. Măsura de distanțare apoi, după purtarea măștii.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Virusul pătrunde în organism prin mai multe căi afectează în primul rând căile respiratoria superioare, dacă s-a dus în plămâni e mare nenorocire, neapărat trebuie mers in spital. Centrul mirosului și al gustului este în mijlocul creierului, de acolo e foarte ușor să fii în ceață, să fii confuz. Au apărut meningita, accidente vasculare endemice,

Este greu să respiri cu mască, dar au apărut to felul de facilități ca să poți respira, pentru persoanele alergice.

Școala nu trebuie închisă

Școală – pe baza școlii ne ridicăm, cum facem pași așa ne trebuie și scoală, de mici, trebuie găsită o soluție, fiecare zonă școlară trebuie să aibă autonomie, Școala nu trebuia închisă, e o mare greșeală, de la bază pleacă tot. Masca înseamnă educație – să te joci cu copiii, să îi înveți prin joacă.

Teatru – nu înțeleg de ce să închidem, erau 150 de persoane în sală. Ne tâmpim pe zi ce trece, nu cred că au venit ordine de sus: Tâmpiți-i pe ăia! IQ-ul românilor e foarte ridicat.

Izolarea – omul e un animal social, dacă ne întoarcem în altă epocă, vedem că toți erau în grup, trebuie să luptăm împotriva virusului, dar nu izolați, că toate ușile se închid, uitați-vă la delfini, înoată împreună, fac acrobații pentru bucuria grupului. Dacă vrem să prevenim bolile uitării, trebuie să deschidem porțile, nu să uităm oamenii în case. Toți care au venit în ultima vreme la mine aveau probleme, semne de boala uitării.

Avem o autostradă în mijlocul creierului. Cei mai multi neuroni distruși sunt la divort. Până acolo ura, gelozia, invidia, claxoanele din trafic…

HoReCa înseamnă socializare

Unde sa ne intalnim, acasa? E normal sa ne intalnim relaxati
HoReCa inseamna lume, socializare

Vaccinare – sunt pentru, toti produc vaccin, China a facut mari progrese
Japonezii merg pe firul contaminării.

Creierul uman e mult mai evoluat si mai destept, dar și mai sensibil, totul a evoluat in creierul uman, si spontaneitatea, față de acum 100 de ani.

Trebuie sa gandim pozitiv indifferent de ce se intampla, altfel am pierdut orice bătălie. Se pare ca mai vine si al treilea val, dar populatia se va imuniza si apare vaccinarea, in 2021.