• UK va intra în carantină naţională, până în decembrie
  • Rămân deschise magazinele care vând “articole esenţiale” şi unele şcoli
  • UK a depăşit un million de îmbolnăviri de COVID-19

Lockdownul în care a intrat Marea Britanie timp de o lună nu îi surprinde pe românii stabiliți acolo. Radu Angelescu, medic român care lucrează la un spital din Liverpool, spune că restricţiile erau necesare pentru că spitalele cu greu fac faţă numărului mare de pacienţi cu Covid.

Radu Angelescu – medic român stabilit în UK: „Există mii de studenţi care sunt pur şi simplu închişi în campusurile universitare şi, de asemenea, mii de studenţi care testează pozitiv.(…) Aceste măsuri au fost necesare. Altfel, studenţii sunt unul dintre grupurile care împrăştie virusul absolut peste tot.”

Romeo Manciu, un alt român stabilit în Marea Britanie, crede că restricțiile trebuie ridicate de sărbători. Lucrează de doi ani pe Aeroportului Heathrow și vede cum, din cauza pandemiei, numărul pasagerilor a scăzut foarte mult.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
ANGELINA JOLIE, ACUZATĂ CĂ I-A ÎNDEPĂRTAT PE COPII DE BRAD PITT
PROTESTE LA EUROVISION
GRETA THUNBERG SE ALĂTURĂ PROTESTELOR
ZELENSKI DEMITE PE BANDĂ RULANTĂ

Romeo Manciu – român stabilit în Londra: „În Heathrow, din patru terminale, care erau folosite, două sunt închise. Terminalul 3 şi 4 sunt închise.(…) Dacă nu vor face un fel d erelaxare în perioada 20 decembrie – 15 ianuarie, n-o să-i ţină pe oameni în casă şi o să iasă urât.