• Cu 15% mai multe mame au ales maternitatea din Brașov, în loc de clinici private
  • Aida și-a ținut fetița în brațe, imediat după naștere, și a alăptat-o
  • În perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost cu 14.000 mai puține nașteri față de aceeași perioadă din 2019

Nașterea presupune un proces atât fizic, cât și emoțional. Aida, din Brașov, și-a ținut fetița la piept, imediat după ce a venit pe lume. Cordonul ombilical nu i-a fost tăiat câtă vreme a pulsat. Astfel copilul a primit mai mult sânge bogat în fier.

Aida, mamă: „Aceste aspecte cred că ar trebui să se remedieze și de acum încolo ca bebelușii să ajungă cât mai repede în preajma mamelor. Au nevoie extraordinară de căldura lor.”

Maria Cazan, psiholog: „Cred că e foarte important să fie aproape de copil din primele clipe din viață, poate să ducă la o dezvoltare mai bună a atașamentului în viitor, poate să creeze un sentiment de siguranță care să o facă pe mamă să treacă peste eventualele anxietăți, temeri.”

În primele 10 luni din 2020 au fost mai puține nașteri decât în aceeași perioadă a anului 2019, în scădere cu 14.800. Chiar și așa, numărul femeilor care au ales maternitatea de stat din Brașov a crescut cu 15%, susține managerul.

Mircea Preda, managerul maternității: „Indiferent ce se întâmplă atât mama cât și copilul sunt tratați la un nivel la care nu presupune transferul în altă parte. Singurelele transferuri pe care le facem noi sunt pentru copii cu malformații care necesită intervenții chirurgicale într-un spital de pediatrie.”

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”