- Creșterea numărului de cazuri poate fi controlată prin vaccinare
- Medicii vorbesc deja despre al treilea val al epidemiei
- Marinescu: Eu nu cred că va fi exact ca valul doi
- Jurma: Din martie am putea să vedem o creștere abruptă
Numărul de cazuri de Covid-19 este în creştere. Ieri am avut aproape 3.400, cel mai mare număr de teste pozitive din ultimele cinci săptămâni. Medicii vorbesc deja despre al treilea val al epidemiei, mai ales că tulpina britanică este în circulaţie în întreaga ţară.
„Dacă măsurile existente în acest moment sunt respectate, iar vaccinarea se accelerează, atunci se va întâmpla ceea ce spun eu, creşterea numărului de cazuri va putea fi controlată”, spune Adriana Pistol, directoarea Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Medicul Adrian Marinescu spune că, foarte probabil, nu vom ajunge la un număr atât de mare de cazuri ca în toamnă: „Eu nu cred ca va fi exact ca valul 2. Nu de asemenea impact. Probabil ca vor fi cresteri, cum se intampla deja in Europa dar vor fi cresteri tinute sub control pentru ca avem experienta acum”.
Epidemiologul Octavian Jurma îţi spune că numărul de cazuri va creşte şi la noi, atunci când jumătate din cei infectaţi vor fi purtători ai tulpinii britanice