• Tot mai mulți bolnavi de COVID-19 se tratează acasă și merg prea târziu la spital
  • Crește în fiecare zi numărul celor cu forme grave și a celor de la ATI
  • Raluca Bercea: Avem nevoie de reacția populației și a celor care se îmbolnăvesc

Cu cât amână să meargă la spital, cu atât își micșorează șansele de supraviețuire. Este mesajul pe care îl tot repetă medicii, dar puțini îl iau în seamă. Așa am ajuns să avem județe cu incidență mică, dar cu toate paturile ATI ocupate. Medicul Bogdan Nica spune că numărul celor de la Terapie Intensivă crește în fiecare zi.

„Vin cazuri mai grave, vin cazuri la vârste tinere, 30-40 de ani, și, din nefericire, încă o dată o spun, vin oameni care au stat multe zile acasă, până când boala, să spunem, s-a extins”, a spus Bogdan Nica, managerul SJU Ploiești.

Managerul spitalului din Ploiești spune că testele rapide nu dau o imagine clară a realității. Oamenii nu știu să le folosească corect, iar rezultatul obținut e, de multe ori, fals.

Recomandări

CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
NE IA A.I.-UL JOBUL?
TU CREZI ÎN MANIFESTARE?
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
CÂT DE SUSTENABILĂ E AFACEREA TA?

„Mulți dintre cei bolnavi de COVID nu se testează, conform unor norme clare totuși în legislația românească. Își fac teste rapide prin diverse modalități de a procura aceste teste, de pe internet, de pe nu știu ce site-uri”, a adăugat medicul Bogdan Nica.

Raluca Bercea este medic pneumolog și tratează pacienții COVID-19. Ar vrea ca populația să fie solidară. Se referă și la cei sănătoși, și la cei bolnavi care nu vin la spital de la primele simptome.

„Sunt mamă, tată, bunici, împreună, toți internați în spitale cu forme grave și atunci de ce să ajungem până acolo? Haideți să ne protejăm. Chiar cel mai mult în momentul de față avem nevoie de reacția populației și a celor care se îmbolnăvesc”, a spus Raluca Bercea.

Masca, vaccinul și îngrijirea de specialitate sunt singurele care pot ajuta la îmbunătățirea situației. Mesajul medicilor pentru tine: „Să nu ajungi în terapie, sa încerci sa vii cât mai repede la spital, sa primești tratamentul adecvat, sa primești oxigen în cantități suficiente, sa îți repari plămânii, astfel încât sa nu ajungi în terapie”, transmite Bogdan Nica.