• Medicii din UK care fac teste de virginitate ar putea fi arestați.
  • Testarea virginității încalcă drepturile omului, potrivit OMS.
  • Ginecolog: Nu cred că în România vom ajunge la o astfel de situație.
  • Director FILIA: Legea trece în ilegalitate ceva ce era profund imoral.

Gata cu testarea virginității și cu reconstrucția himenului în Marea Britanie! Medicii care fac asta ar putea ajunge la închisoare. Deocamdată, e o propunere. De la ce a plecat? Multe familii își obligă fetele să meargă la doctor, înainte de logodnă, să vadă dacă mai sunt fete mari. Cele care pică testul devin o rușine.

Onoarea familiei se repară prin reconstrucția himenului. Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă: testarea virginității încalcă drepturile omului.

„Nu cred că în România vom ajunge vreodată la o astfel de situație. Probabil că este o problemă mai mare în Marea Britanie ținând cont de varietatea etnică pe care o au, foarte multe populații din Orientul mijlociu sau îndepărtat. În mod normal, ca medic nu poți să faci ceva dacă pacientul tău nu este de acord”, a declarat Radu Vlădăreanu, medic ginecolog.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII
MESAJUL REGELUI CHARLES
BEYONCE LANSEAZĂ UN NOU ALBUM
FORȚA DE REACȚIE NATO POATE INTRA ÎN ROMÂNIA

„În primul rând există femei care se nasc fără himen, și în al doilea rând sunt femei care au această membrană atât de fină, încât se rupe din motive care nu au legătură cu sexul. O astfel de lege este extraordinar de importantă. Pentru că de fapt trece în ilegalitate ceva ce era oricum profund imoral și profund anormal în special în 2021”, a reacționat și Andreea Rusu, directorul centrului FILIA.