• Varianta Delta ar putea anula vacanţele europenilor
  • Varianta Delta e dominantă deja în Marea Britanie
  • 210 din 514 oameni internaţi în spitalele din Anglia erau vaccinaţi
  • Germania vrea ca turiștii britanici să nu poată călători în UE

Cea mai contagioasă variantă a COVID-19, varianta din India, Delta, ar putea anula vacanţele europenilor. Va fi dominantă în Europa, e avertismentul care ne sperie. E dominantă deja în Mara Britanie. Prea mulți oameni vaccinaţi complet au ajuns în spital infectati cu tulpina indiană.

514 oameni au fost internați cu COVID în săptămâna de dinainte de 21 iunie, iar 210 dintre ei erau vaccinați. UK-ul are şi un număr record de decese din cauza Delta – 117, majoritatea victimelor aveau peste 50 de ani. 15 dintre ele erau vaccinate.

Germania vrea să prevină răspândirea pe tot continentul. Propune ca turiștii britanici să nu poată călători în Uniunea Europeană indiferent dacă au fost vaccinaţi sau nu. În plus, există și amenințarea noii mutații a acestei variante, numită Delta plus, detectată deja în câteva state indiene și alte opt țări, în afara Indiei.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Medicul Radu Țincu: „Informarea este absentă, nu se mai vorbește de vaccinare”

„Nu avem foarte multe secvențieri și nu avem o imagine reală asupra acestui fenomen. Din experiența acestui an de pandemie știm că variantele noi apărute, care sunt mult mai transmisibile, devin într-o perioadă relativ scurtă de timp variantele dominante. Cred că o secvențiere în exces nu va aduce o informație în plus. Știm că această variantă în Europa, în câteva săptămâni, luni de zile, în funcție de gradul de circulație al populației, va deveni varianta dominantă a îmbolnăvirilor de COVID în toate țările Uniunii Europene”, a spus la Aleph News Radu Ţincu, medic ATI la Spitalul Floreasca.

De asemenea, medicul Radu Țincu spune că dacă România nu va atinge pragul de imunizare de masă până la toamnă, numărul cazurilor va înregistra o creștere semnificativă.

„Depinde foarte mult de gradul de imunizare al populației până în perioada de toamnă. În acest moment este o transmibilitate redusă, lucru care este determinat de vremea foarte caldă și umedă și de imunizarea prin boală sau vaccin. Ne-ar trebui undeva la 10 – 11 milioane de persoane vaccinate. Dacă în toamnă pragul nu este atins, cu siguranță va există o crește a numărului de cazuri. Persoanele nevaccinate sunt vulnerabile”, a adăugat Radu Țincu.

România va renunța la o parte din vaccinuri în condițiile în care unele doze vor expira în curând. Vinde aproximativ 1 milion de doze Pfizer Danemarcei. Vaccinul va fi vândut la preţul de achiziţie.