• Medicii de familie vor putea prescrie pacienţilor cu forme uşoare şi medii de boală Favipiravir.
  • Virgil Musta: Ivermectina, total nerecomadată în tratamentul pacienţilor cu Covid-19.
  • Virgil Musta: Hidroxiclorochina, scoasă din protocolul de tratament al pacienţilor cu Covid-19.

Premieră în tratamentul pacienţilor infectaţi cu Sars Cov -2: medicii de familie vor putea prescrie pacienţilor cu forme uşoare şi medii de boală Favipiravir, un antivral prescris până acum doar de către medicii specialişti din spitale.

Plaquenilul, un medicament creat iniţial pentru afecţiunile reumatice şi dermatologice, este scos din noul protocol de tratament al pacienţilor cu Covid actualizat de Ministerul Sănătăţii. Ivermectina este total nerecomandată, cu argumentul că ”date publicate până în prezent nu susţin recomandarea utilizării sale”, conform News.ro.

Medicul Virgil Musta: Ivermectina, total nerecomadată în tratamentul pacienţilor cu Covid-19

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, a explicat ce anume se schimbă în noul protocol de tratament pentru pacienţii infectaţi cu Sars-Cov-2. A fost introdus un capitol nou care conţine mai multe recomandări pentru medicii de familie care tratează la domiciliu pacienţi cu Covid 19.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT

“S-a considerat că este nevoie să actualizăm protocolul pentru că au apărut date noi în literatură legate de terapia Sars Cov 2 şi am vrut ca acest protocol să fie cât de cât upgradat noilor interpretări şi descoperiri ştiinţifice. În mare, el menţine terapia şi structura protocolului iniţial. Are în schimb un capitol nou, important, recomandări pentru medicii de familie, pentru că în vechiul protocol nu existau astfel de recomandări”, a spus Virgil Musta.

Virgil Musta: Nu se recomandă ca medicii de familie să utilizeze corticoterapia în prima săptămână de boală

“Nu se recomandă ca medicii de familie să utilizeze corticoterapia în prima săptămână de boală, pentru că asta nu face decât să multiplice sau să accentueze multiplicarea virală şi să producă o imunodepresie în această perioadă când organismul are nevoie să lupte împotriva virusului. În schimb, ca şi la spitale, în fază mai avansată de boală, dacă pacienţi nu se internează şi rămân la domiciliu, acolo unde saturaţia de oxigen scade, acolo unde asistăm la o afectare pulmonară, acolo este permis de a se utiliza corticoterapia, dar nu în doze foarte mari”, a declarat medicul Virgil Musta.