• Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, îi transmite un mesaj ministrului Sănătății, Nelu Tătaru
  • Eugen Iancu: Ministrul Tătaru știe la fel de bine că nu are nici o autoritate în fața managerilor susținuți de președinții consiliilor județene
  • Eugen Iancu: Domnule Ministru Tătaru, te rog, fii chirurgul bun și stai in birou, ia bisturiul și operează

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, unul dintre tinerii care și-au pierdut viața la Colectiv, îi transmite un mesaj ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

El susține că Nelu Tătaru ar trebui să renunțe la vizitele în spitale și să rămână în birou și să taie „tumoarea numită Ministerul Sănătății”, pentru că altfel „va ucide din nou”.

Mesajul lui Eugen Iancu, postat pe pagina sa de facebook:

„Aș vrea ca ministrul Tătaru să nu mai iasă din birou. Doctorul Tătaru este chirurg și ar trebui să știe că tumorile se taie cu bisturiul și se elimină. Ministrul Tătaru ne vorbește despre reformă, ne spune că face reformă. Domnule ministru, știți ce vedem noi muritorii de rând? Un om care aleargă prin țară, bântuie prin spitale, doar doar o îndupleca vreun manager de spital să fie de acord cu planurile ministrului. Ministrul Tătaru știe foarte bine mizeria și hoția din spitalele țării. Ministrul Tătaru știe la fel de bine că nu are nici o autoritate in fața managerilor susținuți de președinții consiliilor județene. Ministrul Tătaru mai știe că este doar un chirurg din micuța localitate Huși și că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va întoarce, deci nu trebuie să deranjeze greii sistemului medical. Și totuși, Ministrul Tătaru este chirurg și ar trebui să știe foarte bine că dacă nu taie acum, tumoarea numită Ministerul Sănătății, va ucide din nou. Acest minister este putred, cine are curaj să îl opereze? Cine salveazâ Ministerul Sănătății? Domnule Ministru Tătaru, te rog, fii chirurgul bun și stai in birou, ia bisturiul și operează. Altfel nu se poate, altfel pierzi timpul, ne pierzi timpul”.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII