• Ivermectina este un medicament antiparazitar utilizat atât în medicina veterinară cât și în medicina umană.
  • Ministerul Sănătății: Nu există un studiu randomizat cu privire la acest medicament și COVID-19 publicat într-o revistă de specialitate

Reprezentanții Ministerului Sănătății au postat, luni, pe pagina de Facebook, că nu există niciun studiu randomizat cu privire la ivermectină și COVID-19 publicat într-o revistă de specialitate care să fi urmărit ca obiectiv principal un criteriu clinic, precum simptome, spitalizare, intubare, moarte și care să fi observat vreun beneficiu în privința acestuia.

„Studii preclinice (pe animale) și clinice observaționale oferă indicii că ivermectina ar putea fi utilă în tratamentul pacienților cu COVID-19, însă aceste date trebuie confirmate prin alte studii. Administrarea medicamentelor fără o recomandare a unui medic poate fi dăunătoare sănătății. Un medicament odată administrat poate genera efecte benefice, poate să nu aibă niciun efect sau să genereze efecte negative. Cel mai bun mod de a afla ce efecte are cu adevărat un tratament este evaluarea printr-un studiu randomizat. Mai multe studii randomizate cu design riguros sunt în curs”, scriu cei de la Ministerul Sănătății.

Potrivit MS, într-un studiu randomizat controlat placebo, jumătate din pacienții urmăriți primesc tratamentul investigat și cealaltă jumătate (împărțirea fiind aleatorie) primește un placebo.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

„Nici cercetătorii, nici pacienții nu știu ce au primit de fapt până la sfârșitul perioadei de studiu (ceea ce calificăm ca fiind „dublu orb”)”, mai spun cei de la MS. Ei atrag atenția că medicamentele trebuie luate doar la recomandarea medicului.

Ce este ivermectina

Ivermectina este folosită în mod normal împotriva paraziţilor, cum ar fi păduchii sau scabia, şi se poate administra şi în tratarea acneei rozacee. Folosirea sa în tratarea Covid-19 rămâne un subiect extrem de controversat, atât la nivel internaţional, cât şi în România. 

În ultima perioadă, numeroși români au cumpărat medicamentul de la farmaciile veterinare.

Medicul român, Ion Alexie, stabilit în Las Vegas, spune despre medicii veterinari care au declarat că Ivermectina se administrează la animale că nu au greşit, însă să lase specialiştii să spună dacă se poate administra sau nu oamenilor.

„De pe 15 ianuarie folosesc pentru toţi pacienţii mei cu Covid în spital Ivermectina. Nu ştiu ce s-a hotărât în România, dar se pare că se iau nişte hotărâri. Eu invit pe toată lumea să vină în America şi să vadă ce facem noi. Noi ştim ce fac şi ei în România. Părerea mea e că că aşa de mulţi oameni sunt în America şi mulţi mai mulţi doctori decât în România şi dacă noi folosim, ar trebui românii să copieze. Şi noi copiem ce e bun în România, dar cred că la cazul Ivermectinez să copieze ce spune şi doctorul francez sau avocat de care aţi vorbit şi să vadă ce spun şi englezii şi să mai înveţe şi ei puţin pentru că nu dirijează ei medicina din România. Ca să fim clari”, a declarat la Aleph News Ion Alexie, medic în Las Vegas.