- Unui chinez de 50 de ani i s-a înfipt în cap o cheie franceză de 15 centimetri.
- Medicii l-au operat timp de trei ore pentru a-i scoate obiectul.
- Bărbatul a supraviețuit datorită oaselor craniene foarte groase.
Un chinez în vârstă de 50 de ani a supraviețuit după ce i s-a înfipt în cap o cheie franceză de 15 centimetri, relatează Daily Mail.
Unealta a fost scăpată de un muncitor care instala un aer condiționat pe un bloc de 8 etaje.
Medicii i-au scos victimei obiectul din cap, iar operația a durat trei ore. Bărbatul se simte bine, după toate cele întâmplate.
Victima se plimba pe stradă alături de un coleg de muncă atunci când a avut loc accidentul.
„Instalatorul era șocat. Stătea acolo pe platformă și se uita în jos, înspre noi”, a mărturisit colegul de muncă al bărbatului accidentat.
Acesta a fost transportat către spital după ce colegul său a chemat o ambulanță.
Medicii explică de ce a supraviețuit bărbatul
„Pacientul era conștient atunci când l-am examinat”, a spus un neurochirurg din cadrul spitalului în care a fost internat chinezul.
Medicii i-au făcut o tomografie și au constat că acesta are multe oase fracturate, prin urmare situația se arăta destul de gravă.
După o operație de trei ore, medicii au scos obiectul din capul pacientului, acesta aflându-se în stare stabilă. Bărbatul a rămas internat în spital.
„Pacientul are un trup puternic și un craniu foarte gros. Prin urmare, unealta nu a pătruns foarte adânc. Ar fi fost mult mai periculos dacă în locul lui se afla o femeie sau un copil”, a explicat un doctor.
- Tot mai mulți adolescenți din China folosesc medicamente care nu le sunt prescrise pentru a „fugi de realitate”. Fenomenul este alimentat de presiunea uriașă pentru performanță: unii elevi petrec 9-10 ore pe zi la școală
- Pasajul Basarab a fost vandalizat cu graffiti înainte de finalizarea reabilitării. Ciprian Ciucu anunță că Bucureștiul pregătește un sistem cu mii de camere de supraveghere
- NBC News: Iranul a lovit „ochii Americii” din Orientul Mijlociu. Atacurile au provocat pagube de miliarde de dolari infrastructurii americane de informații
- Cum ar fi să intri într-o bibliotecă și, în locul unei cărți, să „împrumuți” un om? Human Library este prezentă în peste 85 de țări, inclusiv în România
- Meta a acceptat să plătească până la 18 miliarde de dolari în procesul privind efectele Facebook și Instagram asupra copiilor. Cum se schimbă regulile pentru minori pe social media

