• Moderna a avertizat Comisia Europeană că livrările de vaccin de luna asta vor fi întârziate.
  • Întârzierea livrărilor încetinește desfășurarea vacinării în toate statele membre.
  • România trebuie să mai primească aproape 350.000 de doze de vaccin până la sfârșitul lui martie.

Vaccinul de la Moderna ajunge mai greu. Compania producătoare a anunțat Comisia Europeană că livrările din luna februarie vor fi întârziate și speră să revină la normal de luna viitoare. Întârzierile livrărilor au încetinit campaniile de vaccinare anti-covid în toate statele membre și a stârnit critici din partea celor 27 de națiuni. Comisia Europeană a declarat că se așteaptă ca Moderna să compenseze deficitul de luna asta în martie.

Vivian Loonela, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: „Moderna este într-adevăr una dintre companiile cu care avem un contract, care a fost aprobat și lucrările sunt în desfășurare. În acest moment, ni s-a spus că există câteva întârzieri pentru livrări, livrările din februarie, dar este posibil să se rezolve în martie”

De la Moderna să știi că noi vom mai primi aproape 350.000 de doze de vaccin până la sfârșitul lui martie. De la Pfizer, mai avem de primit mai mult de un milion de doze de vaccin din cele 2,5 milioane de doze care ne-au fost alocate, iar de la AstraZeneca aproape un milion șase sute de mii de doze de vaccin până la 31 martie. Cu ce am primit până acum, sunt cu aprope 450.000 de mii de doze mai mult decât ne anunțase Andrei Baciu,
cel care știe exact care este situția contractelor. La sfîrșitul lui martie vom primi probabil și vaccin Johnson and Johnson.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Cât vaccin AstraZeneca vom primi în primul trimestru

  • 18 februarie – 175.200 de doze
  • 26 februarie – 242.000 de doze
  • 28 februarie-3 martie – 150.000 de doze
  • 10 martie – 56.000 de doze
  • 17 martie – 155.000 de doze
  • 24 martie – 378.000 de doze
  • 31 martie – 414.000 doze
    Total: 1.570.000