• Nelu Tătaru crede că populației trebuie să i se recomande vaccinarea împotriva coronavirusului
  • Ministrul Sănătății e de părere că obligativitatea nu poate fi introdusă în stadiul actual
  • Tătaru: A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de tesare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil

Ministrul Sănătății a declarat, la Digi 24, că este de acord cu schema vaccinării obligatorii aflată în vigoare în acest moment, considerând că aceasta este necesară pentru sănătatea întregii populații. Totuși, Tătaru crede că introducerea unui vaccin obligatoriu pentru Covid-19 nu este o măsură bună, pentru moment.

„Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program, la nivel național, pe care le luăm din copilărie, pentru acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de tesare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a spus Tătaru, pentru sursa citată.

Ministrul Sănătății a explicat și de ce susține legea vaccinării obligatorii:

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

„Acolo sunt perfect de acord. Dacă ne uităm în urmă, unde tot ce a însemnat vaccin a început să capete și un curent antivaccinist – nu sunt de acord. Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le știm, sunt total de acord.

Am putut vedea în ultima perioadă, mai ales după prima perioadă de relaxare, un curent destul de important și o mediatizare destul de importantă. Ce pot să spun e că vaccinarea obligatorie, cea pe care o știm, este absolut necesară în construirea unei stări de sănătate a nației noastre. Tot ce înseamnă contrariul nu le văd decât că pe niște interese de a destabiliza, nu neapărat interese medicale care să aibă un suport științific.

Uitați-vă în plan mondial, ne bucurăm că am eradicat o maladie. Gândiți-vă că ne întoarcem în timp, la reapariția maladiei într-o anumită populație, fără posibilitatea acestor vaccinuri. I-aș explica foarte clar că înseamnă să te joci cu viața unui copil, cu o patologie pe care n-o poți controla. Argumentele pe care le pot da ca medic și ca parte umană sunt cele care poate nu-i vor schimba atitudinea, dar îl vor face să se gândească un pic”.

Un vaccin ar putea ieși pe piață în a doua jumătate a anului 2021

„Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece și prin al doilea. Suntem o rată dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu”, a dezvăluit Tătaru.