- Premierul din Noua Zeelandă a anunțat că autoritățile au găsit patru cazuri de Covid-19
- Cei patru locuiesc în aceeași casă și s-au infectat dintr-o sursă necunoscută
- Acestea sunt primele cazuri de transmitere locală în interiorul țării în 102 zile
Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, a anunțat că autoritățile locale au găsit primele noi cazuri de Covid-19, după 102 zile în care națiunea din Pacific nu raportase infectări, informează AP.
Cei patru bolnavi locuiesc în aceeași casă, în Auckland, și s-au infectat dintr-o sursă necunoscută.
Ardern a mei precizat că cel mai mare oraș al țării va trece la nivelul de alertă 3, pentru 3 zile, ceea ce înseamnă că oamenilor li se va cere să rămână în case, iar barurile și alte afaceri vor fi închise.
„Aceste trei zile ne vor da timp să evaluăm situația, să obținem informații și să ne asigurăm că putem urmări la scară largă contacții, astfel încât să aflăm mai multe despre cum au apărut aceste cazuri. Știu că această veste va fi dificil de asimilat. Cu toții am sperat să nu ne aflăm din nou în această poziție, dar ne-am și pregătit pentru asta”, a spus premierul, într-o conferință de presă.
Pănă marți, singurele cazuri cunoscute în Noua Zeelandă erau ale unor cetățeni care s-au întors din străinătate și care au fost plasați în carantină.
Noua Zeelandă a fost recunoscută la nivel mondial datorită faptului că a reușit să elimine aproape definitiv virusul, prin impunerea unei carantine stricte, în luna martie, atunci când doar 100 de oameni erau confirmați pozitiv.
Viața s-a întors rapid la normal, iar oamenii au putut să participe la meciuri de rugby, sportul național atât de iubit în Noua Zeelandă, au putut să meargă în baruri și restaurante, fără frica de a se infecta. De asemenea, neozeelandezii nu au fost obligați să poarte măști, însă autoritățile le-au recomandat să le cumpere pentru orice eventualitate.
- Mela Education Kids a creat un curs de antreprenoriat pentru cei mici. Fondator: „Copiii vor deveni mult mai încrezători în ei și vor învăța să fie mult mai independenți”
- Care sunt diferențele moleculare între bărbați și femei ce afectează procesului de îmbătrânire
- Brandurile de lux intră în era criptomonedelor. Analist: „Dacă rămânem în spate și aici, tot România va avea de suferit”
- 70% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită
- Trump promite că va discuta cu Putin încheierea războiului „oribil” din Ucraina. Cum se poziționează România?