• Numărul bolnavilor de Covid crește tot mai mult. 158 de oameni s-au infectat în ultimele 24 de ore, în Dolj.
  • Nu mai e niciun loc liber de ATI în Craiova, iar Urgenţa Spitalului Judeţean este plină.

În plină criză, zeci de angajaţi de aici au cerut să intre în concediu, în luna noiembrie. Ionica Bogdan este asistentă la spitalul de Urgență și spune că este epuizată. Din martie lucrează neîncetat, în ture de câte 12 ore, în echipament special de protecţie şi în contact direct cu pacienţii care ajung aici.

Ionica Bogdan – asistent medical UPU: “Este foarte greu şi pentru noi. Pacienţii sunt, unii grav, unii prezintă simptomatologie, alţii sunt asiptomatici. Noi trebuie să fim foarte eficienţi şi insistenţi în ceea ce priveşte întrebările, ca să ştim foarte bine unde să-i triem pe aceşti pacienţi ca să nu ia contact cu ceilalţi.”

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, în ultimele săptămâni, sunt zeci de cadre medicale care s-au îmbolnăvit de COVID-19, în secţiile ATI şi UPU.
Iar în luna noiembrie, 80 de angajaţi din Urgenţă vor pleca în concediu de odihnă. Cristina Geormăneanu, directorul medical al spitalului, spune că toate solicitările au fost aprobate, chiar dacă este deficit de personal.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Cristina Geormăneanu – director medical SJU Craiova: “Am avut grijă să redistribuim personal din alte secţii care au activitate restricţionată.(…) Avem în derulare, în desfăşurare o recrutare de 6 asistenţi medicali pentru Unitatea de Primiri Urgenţe.”

Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, spune că problemele ar putea fi rezolvate dacă ar fi angajate mai multe cadre medicale

Ion Cotojman – preşedinte Federaţia Hipocrat România: “Avem un deficit de asistenţi medicali, aproape cu exactitate, dacă vreţi, de peste 130. La personalul medical avem un deficit de peste 300 de persoane. (…) dacă am avea numărul normal, atunci s-ar forma echipe care ar trebui să se schimbe mult mai des.