• Compania Abbott din SUA a creat un test rapid COVID care dă răspuns în doar 15 minute
  • Donald Trump va trimite 150 de milioane de teste rapide în toată țara
  • Noul test rapid este mai puțin dureros decât un test PCR obișnuit

Poți să afli dacă ai sau nu COVID-19 în doar 15 minute și într-un mod foarte simplu și nedureros. Dacă ți-am captat interesul, trebuie să-ți spun că deocamdată este doar în Statele Unite.

Donald Trump a anunțat că trimite în țară 150 de milioane de teste rapide. Ar fi suficiente pentru aproape jumătate din populația Statelor Unite. Cei care se testează nu mai trebuie să stea cu emoție o zi întreagă, ci doar cât ar bea o cafea. E și ieftin, doar 5 dolari. Iar rezultatul vine într-o aplicație de pe telefon.

Donald Trump, președintele SUA: 50 de milioane de teste vor merge pentru protejarea celor mai vulnerabile comunități. 100 de milioane de teste rapide vor fi date statelor și teritoriilor, ca să le ajute la redeschiderea economiilor și școlilor imediat sau cât de repede pot.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

Brett Giroir, adjunctul secretarului pentru Sănătate al SUA: La început, pui șase picături de lichid pe această bucată de hârtie. Una, două, trei, patru, cinci, șase. Apoi un exsudat nazal. Nu este o biopsie adâncă a creierului. În general, va fi făcut de un specialist dar poate fi făcut și de tine, sub supraveghere. E atât de ușor. Unu, doi, trei, patru, cinci. Unu, doi, trei patru, cinci. Bagi în test. Învârți de trei ori. Dai jos acest adeziv și aștepți 15 minute. Acesta este testul.

Statele Unite conduc lumea la numărul de teste COVID făcute – peste 105 milioane. Șapte la sută dintre acestea au fost pozitive. Dar asta tot înseamnă că 7,3 milioane de americani au fost infectați cu SARS-CoV-2.