O epidemie de coronavirus a mai avut loc în urmă cu 20.000 de ani. Dovezile descoperite de cercetători

În ultimii 20 de ani, oamenii s-au confruntat cu o serie de focare cauzate de coronavirusuri, printre acestea regăsindu-se SARS, MERS și Covid-19. Însă noi cercetări sugerează că oamenii s-ar fi confruntat cu boala acum câteva zeci de mii de ani, scrie CNN.

O echipă de cercetători din Australia și Statele Unite a găsit dovezi care arată că o epidemie de coronavirus a izbucnit în urmă cu mai bine de 20.000 de ani în Asia de Est, potrivit unui studiu publicat joi în revista științifică Current Biology.

În cadrul studiului, cercetătorii au studiat genomul a peste 2.500 de persoane din 26 de populații diferite din întreaga lume. Ei au identificat cea mai timpurie interacțiune a genomului uman cu coronavirusurile, care a lăsat amprente genetice asupra ADN-ului oamenilor din Asia de Est.

CITEȘTE ȘI Cât de contagioasă este Delta Plus, noua mutație a variantei Delta? Tulpina indiană a fost găsită în trei regiuni

Epidemie de coronavirus, în urmă cu 20.000 de ani, în China, Japonia și Vietnam

Secvențierea genomică a arătat că aceste semnale genetice legate de un coronavirus în cinci populații diferite din China, Japonia și Vietnam. Epidemia s-ar fi putut răspândi și mai mult dincolo de aceste țări, spune Yassine Souilmi, unul din autorii studiului. Totuși, datele nu sunt disponibile în alte părți ale regiunii, deci nu există nicio modalitate de a afla.

Din aceste populații, Souilmi a explicat că cercetătorii au descoperit că un grup afectat a dezvoltat o mutație care i-a ajutat să se protejeze împotriva coronavirusului. Cei cu mutație au fost mai puțin expuși riscului de a muri, a spus el.

Studiul a mai arătat că virusul a apărut separat în diferite regiuni și s-a răspândit în Asia de Est ca o epidemie.

Cu toate acestea, oamenii de știință spun că nu era clar dacă a fost vorba despre o boală sezonieră ca o gripă sau o boală cum ar fi Covid-19, care infectează oamenii și continuă să se răspândească.

CITEȘTE ȘI Studiu: Primul caz de COVID-19 ar fi apărut în octombrie 2019. O parte din date au fost șterse

Exit mobile version