- O femeie aflată în ultima săptămână de sarcină a făcut infarct
- Medicii din Bari, Italia, au decis să îi facă o cezariană şi să o trateze mai târziu
„Procedura normală ar fi impus executarea unei angioplastii coronariene imediate cu plasarea de stenturi şi utilizarea de doze mari de medicamente. Dar pentru femeia cu o sarcină atât de avansată o astfel de terapie puternică ar fi însemnat un risc serios de hemoragie în timpul naşterii”, a declarat cardiologul şef al spitalului, Carlo D’Agostino, conform „La Repubblica”.
Tânăra mamă avea blocată o arteră coronară
O „afecţiune extrem de rară care poate apărea în timpul sarcinii, mai ales în prezenţa altor boli”, spun medicii.
Echipa de medici a decis în 15 minute cum să intervină. Naşterea nu a avut loc într-una din sălile de operaţie obişnuite, ci în laboratorul de hemodinamică al secţiei de cardiologie, în aşa fel încât cardiologii să poată interveni în orice moment.
Mama a fost tratată şi monitorizată în minutele şi zilele de după naştere în terapia intensivă a spitalului, în timp ce bebeluşul a fost internat în neonatologie.
După câteva zile, amândoi s-au întors acasă fericiţi.