- Autoritățile sanitare din Guineea au confirmat primul caz de Marburg din Africa de Vest.
- Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că virusul trebuie să fie „oprit din faşă”.
- Este o boală severă, adesea fatală, cu simptome care includ dureri de cap, febră, dureri musculare, vărsături cu sânge și hemoragii.
Autoritățile sanitare din Guineea au confirmat primul caz de Marburg din Africa de Vest, o boală extrem de contagioasă din aceeași familie cu virusul care provoacă Ebola, relatează BBC.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că virusul trebuie să fie „oprit din faşă”.
Boala cu virusul Marburg este transmisă oamenilor de la lilieci și se răspândește între oameni prin transmiterea fluidelor corporale. Cazurile sunt extrem de rare, ultimul focar major fiind înregistrat în Angola în 2005.
Este o boală severă, adesea fatală, cu simptome care includ dureri de cap, febră, dureri musculare, vărsături cu sânge și hemoragii.
Nu există încă un tratament pentru Marburg, dar medicii spun că băutul multă apă și tratarea simptomelor specifice sporesc șansele de supraviețuire ale pacientului.
Probele prelevate de la pacientul din Guineea, care a decedat între timp, au fost testate în laboratoarele din această țară și au dat un rezultat pozitiv pentru virusul Marburg.
Acesta a fost identificat săptămâna trecută în Guéckédou, aceeași regiune în care au fost descoperite cazuri recente de Ebola.
Directorul OMS pentru Africa, Dr. Matshidiso Moeti, a declarat că virusul are potențialul de a se „răspândi la scară largă”.
Sistemele instituite în Guineea și în țările vecine pentru a controla recentele epidemii de Ebola sunt reluate ca răspuns la virusul Marburg.
În Africa, focare anterioare și cazuri sporadice au fost raportate în Angola, Republica Democrată Congo, Kenya, Africa de Sud și Uganda, precizează OMS. Primul focar de Marburg a avut loc în Germania, în 1967, unde au murit șapte persoane.
Virusul a ucis peste 200 de persoane în Angola în 2005, cea mai mortală epidemie înregistrată vreodată, potrivit organismului mondial de sănătate.