• Noi recomandări de la Organizația Mondială a Sănătății pentru copiii născuți prematur.
  • Aceștia ar trebui să fie ținuți la piept de mame, mai degrabă decât să fie puși în incubatoare.
  • Noul ghid se aplică acelor copii născuți înainte de 37 de săptămâni de sarcină sau sub 2 kilograme și jumătate.

Contactul piele pe piele este de preferat în locul unui incubator în cazul bebeluşilor născuţi prematur, a recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), scrie Reuters.

OMS a cerut o schimbare radicală a modului în care îngrijirile la terapie intensivă neonatală sunt acordate bebeluşilor prematuri. Agenţia a stabilit că prin permiterea ca mamele sau alţi îngrijitori să rămână aproape de bebeluşii prematuri de la naştere, fără separare, oferă „beneficii majore pentru sănătate”, a declarat Karen Edmond, medic şi pediatru OMS, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Îmi place să gândesc astfel: prima îmbrăţişare cu un părinte nu este doar importantă din punct de vedere emoţional, ci este absolut esenţial pentru îmbunătăţirea şanselor de supravieţuire şi a sănătăţii bebeluşilor care sunt prea mici şi născuţi prematur” , a subliniat ea.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Această nouă recomandare privind modul de îngrijire a bebeluşilor născuţi înainte săptămâna 37 de sarcină sau cu o greutate mai mică de 2,5 kilograme se aplică în toate situaţiile, a subliniat OMS.

Contactul imediat piele pe piele trebuie asigurat chiar şi pentru bebeluşii cu dificultăţi de respiraţie” , a afirmat OMS, insistând că bebeluşii au nevoie de contact strâns cu mama lor încă de la naştere” .

Pentru OMS, naşterile premature reprezintă o problemă urgentă de sănătate publică” care afectează 15 milioane de bebeluşi în fiecare an, adică una din 10 naşteri.

Acest lucru ar reduce decesele copiilor prematuri cu peste 50%

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut 25 de recomandări privind îngrijirea bebeluşilor prematuri, inclusiv 11 noi de la ultima actualizare din 2015.

Aceste recomandări acoperă toate domeniile şi subliniază importanţa alăptării bebeluşilor născuţi prematur.

Pentru prima data, liniile directoare includ şi recomandări privind implicarea familiei, inclusiv un apel la reorganizarea unităţilor de terapie intensivă, astfel încât mama şi copilul să rămână împreună.

Este important să menţinem contactul piele pe piele cu bebeluşul 24 de ore din 24, 7 zile din 7, chiar dacă trebuie să fie la terapie intensivă” , a mai spus dr. Edmond.

Liniile directoare propun, de asemenea, pentru prima dată, acordarea unui sprijin psihologic şi financiar sporit familiei bebeluşilor născuţi prematur.

Concediul pentru creşterea copilului este esenţial pentru a ajuta familiile să aibă grijă de sugar” , a spus Karen Edmond, adăugând că părinţilor acestor bebeluşi ar trebui să li se acorde suficient sprijin financiar şi profesional, precum şi vizite la domiciliu după externarea din spital.