• Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul şef al OMS, spune că în primul rând vor fi vaccinați lucrătorii din sectorul medical și vârstnicii
  • Ea susține că lumea ar putea avea un vaccin sigur și eficient împotriva coronavirusului până în 2021, dar va fi disponibil în „cantități limitate”
  • „Vor exista o mulțime de îndrumări, dar cred că un tânăr sănătos, ar trebui să aștepte până în 2022 pentru a obține un vaccin”, adaugă cercetătorul.

Tinerii sănătoși s-ar putea să nu primească vaccinul împotriva coronavirusului până în 2022, deoarece oficialii din domeniul sănătății publice se concentrează mai întâi pe imunizarea persoanelor în vârstă și a altor grupuri vulnerabile, au declarat miercuri reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, transmite CNBC.

Dr.Soumya Swaminathan , cercetătorul şef al OMS, a spus că lucrătorii din sectorul medical, cei din sectoarele esenţiale şi vârstnicii vor primi primii vaccinul, dar că detaliile referitoare la priorităţi sunt încă stabilite de OMS. Şi, desigur, un vaccin pentru noul coronavirus trebuie mai întâi să fie declarat sigur şi eficace de către OMS, Uniunea Europeană sau Statele Unite.

„Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa”, a spus Swaminathan. Ea a adăugat că lumea va avea, sperăm, cel puţin un vaccin sigur şi eficace până în 2021, dar acesta va fi disponibil în „cantităţi limitate”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Johnson & Johnson și AstraZeneca au întrerupt temporar studiile clinice pentru vaccinului anti-Covid din motive de siguranță, după îmbolnăvirea neașteptată a participanților la studiu.