
- OMS oferă o nouă versiune despre modul în care a aflat de primele cazuri de coronavirus din oraşul chinez Wuhan.
- Reprezentanţa OMS din China a transmis primele informaţii despre epidemia de coronavirus.
- Autorităţile chineze au raportat primele date după solicitările OMS.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost alertată despre epidemia de coronavirus de reprezentanţa sa din China, nu de autorităţile locale, situaţie care ar putea avea impact în privinţa percepţiei asupra cooperării Beijingului, informează cotidianul The Guardian.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată de preşedintele SUA, Donald Trump, că nu a furnizat la timp informaţiile necesare pentru oprirea răspândirii pandemiei şi de favorizarea Chinei. OMS a respins acuzaţiile.
Reacţionând la critici, OMS a publicat pe 9 aprilie un grafic al comunicaţiilor în care arăta că autorităţile medicale din Wuhan au raportat primele cazuri de pneumonie în ultima zi a anului 2019.
Însă, potrivit unui nou grafic publicat acum de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, reprezentanţa OMS din China a informat oficiul regional de contact pe 31 decembrie 2019 despre un caz de „pneumonie virală” după observarea unei declaraţii de presă a Comisiei medicale din Wuhan pe această temă.
TOP ARTICOLE
- Alimentul care te scapă de depresie. Probabil îl ai chiar acum în casă
- Arta lui Rembrandt, „prea explicită” pentru 2023. Site-urile caselor de licitații ascund lucrarea „Patul francez”
- Ai râs destul de politicieni, e timpul să râzi și de glumele lor. Francezii l-au desemnat în acest an pe Edouard Philippe drept cel mai amuzant om politic
Potrivit Agenţiei France-Presse, serviciul de informaţii epidemice al OMS a observat o altă ştire în aceeaşi zi, despre cazuri de pneumonie din Wuhan, transmisă de reţeaua internaţională de monitorizare ProMed, cu sediul în SUA.
În acest context, OMS le-a cerut autorităţilor chineze pe 1 şi 2 ianuarie informaţii despre aceste cazuri. Informaţiile au fost transmise pe 3 ianuarie.
Pe fondul criticilor, preşedintele Donand Trump a anunţat că Statele Unite suspendă relaţiile cu OMS.
Conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins, până în prezent, la nivel mondial, s-au înregistrat 11,1 milioane de cazuri de coronavirus şi 526.156 de decese.
- Cuvinte pe care le-ai pronunțat greșit în 2023. Lista realizată de Babel
- România vrea, prin PNRR, 30.000 de stații de încărcare pentru EV-uri. Când le vom avea
- Cum păcălește Inteligența Artificială lumea fotografiei? Un artist vizual din Berlin deschide o galerie de artă generată de A.I.
- Centrul Național de Educație Montană va fi inaugurat în 2024. Marius Coviltir: „Ne adresăm atât copiilor, tinerilor, cât și turiștilor mai experimentați”
- Banii ieftini nu revin prea curând. Răzvan Botea: „Analiștii estimează că BNR va începe scăderea dobânzilor în a doua jumătate a lui 2024”
Partenerii noștri