• Mii de pacienţi cu boli cronice nu au avut acces în spitale mai bine de 3 luni.
  • La Spitalul Colentina erau trataţi până în luna martie peste 20.000 de pacienţi.
  • La Colentina peste 250 de medici au în grijă doar 77 de persoane cu SARS COV 2, dintre care 21 sunt asimptomatice.
  • 8 asimptomatici internaţi la Colentina aşteaptă negativarea testelor de mai bine de 21 de zile.
  • Spitalul Colentina are o capacitate de 867 de paturi, şi nu are o secţie de boli infecţioase.

Ştii că dreptul la ocrotirea sănătăţiii este garantat. Aşa spune legea. Acum se aplică însă…altă lege. Una prin care şefii din sănătate decid cine moare şi cine…nu!  Ştie şi Carmen, o pacientă cu distonie. Îi tremură vocea când îţi povesteşte de durerile cumplite pe care le suportă, pentru că nu are încotro.  

Boala ei înseamnă mişcări necontrolate ale corpului care o condamnă la o viaţă de chin. Trebuia să facă o injecţie cu toxină botulinică la Spitalul Colentina încă din martie, pentru a putea ţine boala sub control. Asta a fost imposibil pentru ea şi pentru Adriana, care are tot o formă de distonie. Atât de gravă este boala ei că nici nu mai poate mânca aşa cum trebuie.

Ca ele sunt sute de pacienţi care trebuie să ajungă în acest centru, printre singurele din ţară unde se fac astfel de injecţii. De altfel, Spitalul Colentina are secţii unice în ţară, iar medicii de aici au trimis deja o petiţie autorităţilor prin care cer ca pacienţii cronici să aibă acces în spital.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Paradoxul este că peste 250 de medici sunt nevoiţi să lucreze într-un domeniu în care nu sunt specializaţi îngrijind acum doar 77 de pacienţi cu Covid. Ca să-ţi faci o idee, pînă în martie aici erau îngrijiţi peste 20.000 de oameni.

Rău este şi pentru pacienţii cu cancere. Pentru că nu au putut ajunge pentru tratament în spitale, numărul deceselor s-ar fi triplat, spun asociaţiile de pacienţi. Cine va răspunde pentru aceste vieţi?

Medicii sunt mâhniţi că nu pot să-i ajute ca înainte şi îi văd acum pe mulţi dintre ei pe WhatsApp, cu tratament dat de la distanţă, aşteptând cu emoţii inimaginabile…rezultatul!  Premierul României spune că pacienţii  pot merge şi spre alte spitale pentru tratament. Dar în alte spitale pacienţi precum Adriana şi Carmen nu găsesc tratamentul vital.

Carmen Dorobanţu, pacientă cu distoni:  Au trecut mai bine de 3 luni de când trebuia făcută injectarea, iar simptomele, din păcate, nu numai că au revenit, ci s-au şi agravat, în aceeaşi situaţie suntem mulţi pacienţi

Adriana, pacientă cu distonie: Mi s-a obstrucţionat dreptul de a mă trata, de a-mi ţine boala sub control, tot ce m-am chinuit până acum o să se ducă pe apa sâmbetei. Durerile sunt pe zi ce trece din ce în ce mai crunte.

Radu Gănescu, Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice: Orice întârziere a unui pacient la o intervenţie chirurgicală, la un diagnostic, la un tratament medical. îl poate expune de 2-3 ori mai repede decât orice altă infecţie

Dr. Cristian Băicuş, medic primar medicină internă – Şeful Secţiei Medicala: Un pacient din 10 într-adevăr ar fi avut nevoie de internare pentru o boală de medicină internă.  O pacientă care avea o celulită, putea să facă septicemie, îmi dădea telefon, era din Târgu Măgurele. I-am zis duceţi-vă la spitalul din Târgu Măgurele. Imi spune că nu poate că e Covid, Până la urmă a luat un antibiotic.

Ludovic Orban, Premierul României:  Există posibilitatea de tratare şi în alte spitale. Dintre spitalele din Bucureşti, puţine spitale sunt spitale Covid. Şi au obligaţia să ofere servicii medicale către toţi pacienţii care apelează la serviciile medicale.