• Evitarea alimentelor inflamatorii reduce riscul bolilor de inimă
  • Evitarea alimentelor inflamatorii reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale
  • Studiul a fost făcut pe 210.000 de persoane, urmărite timp de 32 de ani

Bolile de inimă și accidentul vascular cerebral nu sunt un bau-bau de care nu poți scăpa odată cu vârsta. Te poți feri de ele, iar soluția e la îndemâna ta. Sau, mai bine zis, în farfurie. Sunt așa-numitele alimente anti-inflamatorii.

E bine să evităm alimentele procesate, alimentele în care au fost adăugați tot felul de aditivi, coloranți pentru că o parte din acestea pot avea rol inflamator în organism, sau alimentele care sunt prăjite. În urma prăjirii, au loc reacții chimice în urma cărora rezultă molecule cu potenţial inflamator.

Patru români mor în fiecare oră de accident vascular

Da, poate încă te vezi în putere, însă bolile astea care apar mai ales la vârsta a treia își arată atunci fața. Rădăcina, partea ascunsă, apare încă de acum.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Așadar, ia-o mai ușor cu carnea roșie procesată, cerealele rafinate și băuturile cu zahăr. Cresc enorm riscul de AVC sau boli de inimă, o arată un studiu al Colegiului American de Cardiologie. Și nu vrei să fii și tu un număr din statisticile țării noastre: Patru români mor în fiecare oră de accident vascular, iar 60 la sută dintre români mor de boli cardio-vasculare.

„Spre exemplu, procesul de alteroscleroză, de îngroşare a vaselor de sânge, depunerea în interiorul lor a plăcilor de aterom, ce duce la îngustare şi mai departe la boli cardiovasculare, care pot în final să conducă la un infarct miocardic sau accident vascular cerebral”, a spus, pentru Aleph News, medicul nutriţionist Şerban Demian.

Același studiu de care îți vorbeam mai devreme arată că alimentele care inflamează cresc riscul de boli de inimă cu 46%, în timp ce riscul de AVC crește cu 28%.