• Oamenii care au reacții adverse după vaccin pot reclama companiile farmaceutice
  • Legea vaccinării stă de trei ani blocată în comisiile Camerei Deputaților
  • Avocatul Adrian Cuculis îți recomandă să acționezi în instanță

Americanii care au reacții adverse după vaccinare nu pot reclama asta în instanță. Guvernul federal a dat imunitate companiilor Pfizer și Moderna. În România, însă, Agenția Națională a Medicamentului te încurajează să raportezi orice tip de reacții adverse suspectate. Dar care sunt drepturile tale dacă ajungi în instanță?

„Pe de-o parte vorbim despre deschiderea unui dosar penal și atunci va trebui să fie făcută cercetarea de către organele de urmărire penală. Pe partea cealaltă putem să vorbim despre un dosar civil, respectiv zona malpraxisului care nu intră în zona penală, respectiv aceea de daune de natură morală, materială și așa mai departe”, a spus Adrian Cuculis, avocat.

Cu toate că ai posibilitatea să îți ceri drepturile la tribunal, Adrian Cuculis spune că situația este complicată, pentru că trebuie să demonstrezi legătura de cauzalitate dintre vaccin si efectul advers.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

„Companiile farmaceutice nu sunt intangibile, în sensul în care, dacă apar reacții adverse sau cine știe, poate chiar situații extreme cum ar fi decesul persoanelor care se vaccinează anti-COVID. Aceste procese, dacă ar fi să fie deschise, pe viitor, ele ar trebui să vizeze fie o colectivitate de persoane, din anumite state, pentru că problema nu este națională”, a adăugat avocatul.